StiripesurseȘtirile zileiPeste 100 de oameni au fost eliberaţi dintr-o închisoare talibană din...

Peste 100 de oameni au fost eliberaţi dintr-o închisoare talibană din Afganistan

Publicat:

Forţele speciale afgane au eliberat peste o sută de persoane, între care poliţişti, femei şi copii, dintr-o închisoare a talibanilor în provincia Helmand (sudul Afganistanului) în cursul unei operaţiuni desfăşurate în cursul nopţii de miercuri spre joi, au declarat joi surse oficiale, relatează dpa, potrivit agerpres.

În total, 102 persoane care fuseseră luate ostatice de militanţi timp de un an în două sate din districtul Kajaki au fost eliberate, a declarat Jawid Saleem, purtător de cuvânt al forţelor speciale afgane.

Citeşte şi: Atac cu cuţitul într-o gară din Germania. Agresorul a fost ucis – VIDEO

Între persoanele deţinute şi eliberate se află cinci femei şi copii precum şi trei femei poliţist.

Persoanele în cauză au fost capturate din diferite motive, fiind suspectate de cooperare şi spionaj în beneficiul forţelor afgane sau pentru că făceau parte din poliţia locală, a spus Jawid Saleem.


Potrivit acestuia, persoanele deţinute de talibani au fost ţinute în condiţii grele, fără hrană şi asistenţă medicală corespunzătoare şi au fost torturate.

Omar Zwak, un purtător de cuvânt al guvernatorului din provincia Helmand, a confirmat intervenţia şi eliberarea persoanelor deţinute, spunând că acestea vor reveni în curând alături de familiile lor, dar că se află încă în custodia forţelor afgane.

Vezi şi: SUA. Au apărut primele imagini luate din telefonul atacatorului din Parkland – VIDEO

Talibanii nu au avut deocamdată nicio reacţie pe acest subiect. Ei sunt cunoscuţi pentru comiterea de execuţii extrajudiciare, precum şi pentru torturarea unor persoane suspectate că au acordat ajutor guvernului afgan şi aliaţilor internaţionali ai ţării.

Un număr de 60 de membri ai forţelor de securitate afgane au fost eliberaţi în urma unui raid al forţelor afgane şi americane asupra unei închisori talibane din districtul Baghran, din Helmand.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În faţa expansiunii AI, inventatorul internetului lansează un apel la “păstrarea valorilor” de la începuturile WWW

Confruntat cu ascensiunea inteligenţei artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul inventator al World Wide Web în 1989, a îndemnat, într-un interviu acordat AFP, la "păstrarea...

VIDEO SUA îi vor despăgubi cu milioane de euro pe foştii proprietari de pe Stadionul Republican

Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a anunțat că mai mulți dintre proprietari expropriați de pe terenul fostului Stadion Republican au contestat în instanță...

VIDEO Ministrul Mediului se vrea la conducerea PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

Cursul valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 10 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.