StiripesurseDiasporaJAF spectaculos într-o cafenea din Germania

JAF spectaculos într-o cafenea din Germania

Publicat:

Cinci persoane mascate au jefuit un coffee shop din oraşul german Oberursel (centru), folosind o mitralieră şi gaze iritante pentru a lua mai multe mii de euro cash, a anunţat luni poliţia, citată de agenţia DPA, potrivit agerpres.

Cel puţin una dintre persoanele aflate în local în timpul jafului a suferit afecţiuni respiratorii şi a fost transportată la spital, a indicat poliţia într-un comunicat.

Citește și: Apar primele ipoteze în cazul tragediei aviatice din Moscova: Avionul a fost lovit de fulger! – VIDEO

Atacatorii au reuşit să pună mâna pe suma cash de 8.000 de euro din casa de marcat şi de la clienţii aflaţi în local, după care s-au făcut nevăzuţi la bordul unei maşini.

Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, jaful a avut loc în afara programului oficial al localului şi că persoanele din interior erau cunoscuţi ai proprietarilor coffee shop-ului.


Vezi și: Crește numărul morților, după tragedia aviatică din Rusia – VIDEO

Atacatorii sunt încă în libertate şi poliţia a lansat o operaţiune de prindere a lor cu ajutorul unui elicopter. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.