StiripesurseDiasporaManuel Valls a pierdut alegerile pentru primăria Barcelonei

Manuel Valls a pierdut alegerile pentru primăria Barcelonei

Publicat:

Fostul premier francez intenţiona “să câştige primăria” oraşului său natal Barcelona, după eşuarea ambiţiilor sale prezidenţiale în 2017, în Franţa, însă a înregistrat un eşec duminică, clasându-se abia pe poziţia a patra în alegerile municipale, informează luni AFP, potrivit agerpres.

Cu circa 13% din voturi, potrivit rezultatelor definitive, Valls, 56 de ani, a fost devansat cu mult de candidatul partidului secesionist Stânga Republicană a Cataloniei (ERC), Ernest Maragall (circa 21%) şi de primăriţa stângii radicale aflată la sfârşit de mandat Ada Colau (aproape 21%).

Citeşte şi: Jeremy Corbyn vrea alegeri generale sau un nou referendum pentru Brexit

“Lista mea (…) este departe de aşteptările noastre şi aşteptările mele”, a recunoscut fostul premier socialist francez (2014-2016), susţinut la Barcelona de partidul liberal antisecesionist Ciudadanos.

Această candidatură în alegerile municipale într-o mare metropolă, după o carieră politică de prim-plan într-o altă ţară, era inedită în Uniunea Europeană (UE), unde, potrivit Tratatului de la Maastricht, orice cetăţean se poate prezenta în alegeri locale într-o altă ţară decât cea natală.


Ernest Maragall, 76 de ani, ar urma să devină primul primar secesionist al celui de-al doilea oraş al Spaniei, după restabilirea democraţiei în Spania la finalul dictaturii franchiste.

Născut la Barcelona în august 1962, Manuel Valls a fost crescut la Paris de un tată catalan – pictorul Xavier Valls – şi o mamă italo-elveţiană, apoi a fost naturalizat francez la vârsta de 20 de ani.

Citește și : Viktor Orban speră că noii lideri europeni vor stopa imigraţia

După ce a eşuat în alegerile primare socialiste pentru prezidenţialele din 2017 din Franţa şi după ralierea sa cu Emmanuel Macron, Manuel Valls a decis să schimbe orizontul şi să se lanseze într-o campanie de partea cealaltă a munţilor Pirinei.

Formând un cuplu cu Susana Gallardo, bogata moştenitoare a unei societăţi farmaceutice catalane, Manuel Valls a promis că “indiferent ce se va întâmpla” el va rămâne la Barcelona, unde locul lui va fi de acum încolo în rândurile opoziţiei în cadrul consiliului municipal. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.