StiripesurseDiasporaAlegerile legislative anticipate din Grecia vor avea loc pe 7 iulie

Alegerile legislative anticipate din Grecia vor avea loc pe 7 iulie

Publicat:

Alegerile legislative anticipate din Grecia, convocate de premierul Alexis Tsipras după înfrângerea sa electorală de duminică, vor avea loc pe 7 iulie, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al guvernului, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Decizia prim-ministrului este de a organiza alegeri pe 7 iulie pentru a nu perturba procedura examenelor şcolare”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Dimitris Tzanakopoulos, în cadrul unui interviu televizat pentru canalul Alpha.

Citește și : Moscova somează liderii din Kosovo să înceteze ‘provocările’ la adresa Serbiei

Alexis Tsipras, al cărui partid de stânga Syriza a fost puternic penalizat la alegerile europene şi locale de duminică, a anunţat chiar în cursul serii că va convoca alegeri anticipate.

“După al doilea tur al alegerilor locale (2 iunie), îi voi cere preşedintelui să organizeze imediat alegeri naţionale”, a anunţat Alexis Tsipras într-o alocuţiune televizată. Media greceşti au speculat până luni privind organizarea alegerilor anticipate pe 30 iunie.


La alegerile europene, Syriza a obţinut 23,7% din voturi, în timp ce Noua Democraţie, a primit peste 33% din sufragii, potrivit rezultatelor aproape complete publicate pe site-ul Ministerului de Interne.

După alegerile regionale de duminică, Noua Democraţie (ND) a trecut la controlul marii majorităţi dintre cele 13 regiuni greceşti. La municipalele din Atena şi de la Salonic, candidaţii ND au ieşit pe primul loc dar va avea loc un al doilea tur de scrutin.

Citește și : Peste jumătate dintre francezi cred că Macron trebuie să schimbe semnificativ politicile

Ales pentru prima dată în ianuarie 2015, Alexis Tsipras îşi va încheia mandatul în octombrie. Deşi se revendica iniţial din stânga radicală, el este acuzat de opozanţii săi că “a trădat” electoratul său după ce a fost constrâns să-şi abandoneze promisiunile preelectorale în scopul austerităţii.

În vârstă în prezent de 44 de ani, el este unul dintre puţinii reprezentanţi ai stângii în prezent la putere într-un stat membru al UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.