StiripesurseSintezeTeheranul respinge ca 'ridicole' acuzaţiile Washingtonului privind un atac asupra...

Teheranul respinge ca ‘ridicole’ acuzaţiile Washingtonului privind un atac asupra unor petroliere

Publicat:

Iranul a respins ca “ridicole” acuzaţiile lansate de consilierul american pentru securitate naţională John Bolton că Teheranul se afla în spatele unui atac asupra a patru petroliere în largul oraşului-port Fujairah din Emiratele Arabe Unite, la intrarea în Golf, la începutul acestei luni, informează miercuri DPA, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Abbas Mousavi, a respins categoric aceste acuzaţii, calificându-le ca “ridicole”. El a declarat că “intenţiile maligne” în regiune sunt cunoscute.

Citește și : Planul de pace israelino-palestinian: Jared Kushner s-a întâlnit cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei

Bolton a fost citat miercuri de site-ul local de ştiri din EAU The National cu declaraţia că atacurile asupra celor patru tancuri au fost provocate de “mine navale cu siguranţă din Iran”.

Tensiunile dintre Washington şi Teheran au crescut după ce preşedintele iranian Hassan Rouhani a anunţat la 8 mai că ţara sa ar urma să înceapă să se retragă parţial din acordul nuclear din 2015 cu puterile mondiale.


SUA s-au raliat altor ţări în ancheta asupra acestor incidente care au făcut să escaladeze tensiunile în zona Golfului, aminteşte France Presse.

“Oricine de la Washington nu are niciun dubiu cu privire la identitatea celui responsabil de această situaţie. Cine altcineva ar fi putut face aceasta, în opinia voastră? Cineva din Nepal?”, a spus Bolton.

Portul Fujairah, în apropierea căruia au fost raportate incidentele, este singurul terminal al EAU pe coastele Mării Arabiei, alternativă la strâmtoarea Ormuz pe unde trece cea mai mare parte a exporturilor de petrol din Golf. Iranul a ameninţat în mai multe rânduri că va închide această strâmtoare strategică, de importanţă crucială pentru navigaţia internaţională şi transportul de petrol, în cazul unei confruntări militare cu SUA.

Citește și : Iordania şi UNRWA fac apel la continuarea cooperării pentru a oferi sprijin refugiaţilor palestinieni

Arabia Saudită şi Emiratele, aliaţi musulmani suniţi, au susţinut ferm sancţiunile impuse de SUA exporturilor de petrol ale Iranului, rivalul lor regional şiit, iar Washingtonul a afirmat că Riadul şi Abu Dhabi vor contribui la compensarea unei scăderi a aprovizionării cu ţiţei, în urma retragerii unilaterale a Statelor Unite anul trecut din tratatul internaţional privind programul nuclear iranian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.