StiripesurseȘtirile zileiTrustul de presă ABC reacţionează după percheziţiile poliţiei

Trustul de presă ABC reacţionează după percheziţiile poliţiei

Publicat:

Şefa reţelei publice australiene ABC, Ita Buttrose, a declarat vineri că percheziţia poliţiei la sediul instituţiei pe care o conduce, pentru publicarea unei anchete jurnalistice, a fost “clar” ţintită “să intimideze”, transmite EFE, potrivit agerpres.

Raidul a fost legat de scurgerea şi folosirea a sute de documente privind presupuse crime comise de forţele de elită australiene desfăşurate în Afganistan, care au dus inclusiv la moartea unor copii, în aşa-numitul “Dosar Afgan” difuzat de televiziunea în cauză în 2017.

Citeşte şi: Theresa May îşi depune demisia oficială

Percheziţia a avut loc miercuri, la o zi după ce poliţia a percheziţionat de asemenea locuinţa jurnalistei grupului News, Annika Smethurst, în urma unui articol publicat în 2018 despre o presupusă propunere pentru acordarea de puteri sporite unei agenţii de spionaj cibernetic.

“Raidurile făcute două zile la rând la două instituţii de presă sunt un semnal puternic asupra consecinţelor negative pentru mediile de comunicare care fac incomodă viaţa politicienilor şi autorităţilor de reglementare expunând colţurile întunecate şi făcându-i pe cei aflaţi la putere să dea explicaţii”, a afirmat Buttrose într-un comunicat.


Preşedinta ABC a spus, după ce s-a întâlnit joi seara cu ministrul Comunicaţiilor, Paul Fletcher, că a cerut fără succes garanţii că televiziunea publică nu va mai fi supusă unui raid asemănător.

“Voi lupta contra oricărei încercări de a reduce la tăcere televiziunea publică sau de a interfera cu obligaţiile acesteia faţă de public”, a subliniat Buttrose.

Citeşte şi: Canada anunţă când vor începe audierile în procesul de extrădare al directoarei de la Huawei

Premierul australian, Scott Morrison, a susţinut legalitatea percheziţiilor, dar a disociat guvernul său de acţiunile poliţiei, asigurând în acelaşi timp că respectă libertatea presei.

Acţiunea poliţiei a fost criticată de sindicatul presei, care a denunţat faptul că raidurile încearcă “să-i vâneze pe cei care dezvăluie ceea ce guvernele fac în secret în numele nostru, dar şi să evite ca mass-media să scoată la lumină acţiunile guvernului”.

Australia dispune din 2014 de o serie de legi care incriminează divulgarea de informaţii legate de interese de stat, introducând noi delicte de spionaj şi permiţând, printre altele, accesul la metadatele cetăţenilor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.