StiripesurseDiasporaUngaria şi Polonia critică Franţa pentru retragerea crucii creştine de pe...

Ungaria şi Polonia critică Franţa pentru retragerea crucii creştine de pe o statuie a Papei Ioan Paul al II-lea

Publicat:

Ungaria a acuzat joi Franţa că ‘anihilează’ cultura europeană, după ce autorităţile franceze au decis să retragă de pe o statuie a Papei Ioan Paul al II-lea crucea pe care guvernele de la Budapesta şi Varşovia s-au oferit să o aducă în Ungaria sau Polonia, relatează agenţiile EFE şi MTI. 

‘Această incredibilă renunţare la sine, îndreptată către descurajarea creştinismului, este contrară intereselor Europei (…), o măsură de anihilare a culturii şi civilizaţiei continentului’, a menţionat într-un comunicat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto.

‘Trebuie să păstrăm caracterul creştin al Europei, iar cei care vin la noi trebuie să accepte şi să respecte legile locale şi tradiţiile oamenilor care trăiesc aici’, a mai indicat ministrul ungar, făcând în acest context referire la valul de migranţi veniţi din afara Europei şi care în opinia sa ‘doresc să se sustragă normelor locale’.

Szijjarto a anunţat că guvernul ungar a cerut autorităţilor franceze să-i permită să preia crucea pentru a fi transportată la Budapesta, intenţionând ca apoi să o amplaseze la şcoala Sf. Benedict, lângă capitala ungară.

În urma unei hotărâri judecătoreşti, Consiliul de Stat al Franţei a aprobat recent să fie retrasă crucea amplasată pe o boltă deasupra statuii Papei Ioan Paul al II-lea din localitatea franceză Ploermel, în respectiva hotărâre fiind invocată încălcarea caracterului laic al statului francez. Conform instanţei care a decis că monumentul nu este conform cu caracterul laic, bolta nu reprezintă un simbol religios, în schimb consideră crucea un astfel de simbol şi prin urmare a cerut retragerea ei.


Înaintea Ungariei, şi Polonia, ţara natală a Papei Ioan Paul al II-lea, şi-a manifestat intenţia de a ‘salva’ monumentul în faţa ‘cenzurii’ franceze, conform unei declaraţii a premierului conservator Beata Szydlo, care de asemenea a criticat această decizie a Franţei, calificând-o drept un ‘dictat al corectitudinii politice’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.