StiripesurseȘtirile zileiZi de doliu naţional în Etiopia

Zi de doliu naţional în Etiopia

Publicat:

Etiopia a decretat luni zi de doliu naţional, după ce şeful statului-major al armatei naţionale şi preşedintele regiunii Amhara au fost ucişi în ceea ce autorităţile au calificat drept “tentativă de lovitură de stat” împotriva guvernului acestei regiuni din nord-vestul ţării, informează AFP, potrivit agerpres.

Decizia a fost luată de preşedintele camerei inferioare a Parlamentului etiopian, Tagesse Chafo, a cărui declaraţie a fost dată citirii de un prezentator la televiziunea naţională.

Citeşte şi: Presa germană anunţă începutul sfârşitului lui Ergdogan

“Luni va fi zi de doliu naţional, ne vom aminti de toţi aceşti oameni care şi-au pierdut viaţa pentru unitatea noastră”, a spus Tagesse, îndemnând populaţia să rămână unită. “Este o zi tristă pentru naţiune, am pierdut patrioţi, ei sunt nişte martiri ai păcii”, a mai declarat Tagesse.

Luni, drapelele erau coborâte în bernă în capitala Addis Abeba, iar ambasadele etiopiene din străinătate au primit această directivă.


Duminică, un purtător de cuvânt al premierului etiopian a anunţat că şeful statului major al armatei etiopiene a fost ucis de garda sa de corp la câteva ore după o tentativă de lovitură de stat în Amhara, stat regional al cărui preşedinte a fost de asemenea omorât. Acesta a precizat pentru presă că un “comando de ucigaşi” condus de şeful securităţii din Amhara (nord-vest) a dat buzna în timpul unei reuniuni, sâmbătă după-amiaza, rănindu-l mortal pe preşedintele regiunii, Ambachew Mekonnen, şi pe un alt înalt responsabil. Puţin mai târziu, şeful statului major al armatei etiopiene, generalul Seare Mekonnen, a fost ucis de garda sa de corp, în cadrul unei acţiuni care pare să fi fost “un atac coordonat”.

Citeşte şi: Cutremur puternic în Italia. Unda seismică s-a resimţit la Roma! 

Sâmbătă seară, guvernul etiopian anunţase că o tentativă de “lovitură de stat” a fost comisă de un “grup armat” în Amhara, a doua regiune a ţării ca populaţie, fără să prezinte detalii despre aceste violenţe.

De la instalarea sa la putere, în aprilie 2018, după doi ani de tulburări în Etiopia, premierul reformator Abiy Ahmed a depus eforturi pentru democratizarea ţării. El se confruntă însă cu tensiuni interetnice recurente, în general legate de dreptul de proprietate a pământului şi utilizarea resurselor, care degenerează frecvent în violenţe în această ţară cu peste 100 de milioane de locuitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ceban critică deja Guvernul Tofan și-l acuză că limitează puterile Primăriei

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primarul Chișinăului, a criticat dur programul de activități al Guvernului prezentat de candidatul la funcția de prim-ministru Vasile Tofan. El...

Vasile Tofan: Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în parcursul european al R.Moldova

Scopul acestui Guvern este să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană. Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în acest parcurs. Declarația a fost...

Au fost adoptate o mie de decizii privind amalgamarea voluntară

O mie de decizii privind amalgamarea voluntară a primăriilor au fost adoptate, iar 70% dintre administrațiile locale sunt implicate în proces. Declarația a fost...

Grosu: Noul Guvern va obține votul de încredere al Parlamentului și își va începe activitatea fără întârziere

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat Programul de activitate prezentat de premierul desemnat, Vasile Tofan, drept un document amplu și bine structurat, axat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.