StiripesurseDiasporaJohnson şi Hunt se gândesc la un acord al Brexitului fără...

Johnson şi Hunt se gândesc la un acord al Brexitului fără ‘backstop’

Publicat:

Cei doi candidaţi la postul de premier britanic Boris Johnson şi Jeremy Hunt cred că pot să încheie un acord al Brexitului cu Uniunea Europeană (UE), fără dispozitivul controversat al ”plasei de siguranţă” (”backstop” în engleză), au declarat ei la BBC, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Vom avea un acord până la 31 octombrie”, data-limită a Brexitului, prevăzută îniţial la 29 martie, dar amânată în două rânduri, a dat asigurări vineri seara Boris Johnson.

”Ceea ce trebuie ei să facă”, a declarat el referindu-se la liderii UE, este ”să ia cele 175 de pagini ale plasei de siguranţă irlandeze şi să le şteargă”, a adăugat el, apreciind că o soluţie alternativă ar putea să fie găsită în cadrul unui acord de liber-schimb între Regatul Unit şi Uniune.

Citește și : Cel puţin 26 de morţi şi 56 de răniţi în asediul unui hotel din oraşul somalez Kismayo


Plasa de siguranţă, soluţia de ultim recurs prevăzută în acordul retragerii din UE, constă în crearea unui ”teritoriu vamal unic” alcătuit din UE şi regat, şi o aliniere mai aprofundată a Irlandei de Nord într-un număr limitat de reglementări ale pieţei unice.

Obiectivul acesteia este să împiedice reimpunerea unei frontiere fizice între provincia britanică şi Irlanda vecină, salvând astfel Acordurile de pace din 1998 şi integritatea pieţei unice europene.

Însă această dispoziţie este puternic criticată de către cei mai înfocaţi susţinători ai Brexitului, care vor o ruptură clară faţă de UE, şi de micul partid unionist nord-irlandez DUP, aliatul Partidului Conservator, care refuză un tratament diferenţiat al provinciei nord-irlandeze.

Intervat de BBC, Jeremy Hunt a declarat la rândul său că vrea să schimbe plasa de siguranţă, cu scopul de a obţine aprobarea deputaţilor britanici, care au respins în trei rânduri acordul retragerii încheiat în noiembrie de Theresa May cu UE.

În pofida faptului că liderii UE au repetat că nu vor să se atingă de acest text, Jeremy Hunt a declarat din nou că Angela Merkel i-a spus că ”dacă un nou premier britanic propune un proiect diferit cu privire la frontiera irlandeză, ei (europenii) îl vor examina”.

Citește și : Afganistan: Atac al talibanilor asupra unui hotel din Qala-e-Naw

Boris Johnson se angajează ca, în cazul în care este ales, să-şi scoată ţara din UE la 31 octombrie, cu sau fără acord, iar Jeremy Hunt refuză să se angajeze cu privire la o dată, el ia în calcul o amânare de ”câteva zile”, dacă aceasta va fi necesară pentru a încheia un acord, şi afirmă că ”se aşteaptă” la un Brexit până la Crăciun.

Într-un interviu separat la BBC, Theresa May a declarat că pleacă de la Downing Street cu un amestec de ”mândrie” şi ”dezamăgire”.

Ea apreciază că a negociat un ”acord bun” cu UE, dar că a ”subestimat reticenţa anumitor membri ai Parlamentului de a face compromisuri”.

Numele succesorului său urmează să fie cunoscut la 23 iulie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.