StiripesurseȘtirile zileiMike Pompeo face un tur de forţă diplomatic în Asia

Mike Pompeo face un tur de forţă diplomatic în Asia

Publicat:

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo va începe săptămâna viitoare un turneu în Thailanda, Australia şi Micronezia, informează AFP, potrivit agerpres.

În perioada 1-2 august, secretarul de stat american va participa, la Bangkok, la reuniunile ministeriale ale Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), unde va reafirma angajamentul SUA faţă de această organizaţie aflată în “centrul viziunii noastre privind regiunea indo-pacifică”, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane Morgan Ortagus.

Citește și : Doi bulgari au fost inculpaţi pentru o acţiune masivă de piraterie asupra datelor fiscale

ASEAN – organizaţie din care fac parte Indonezia, Malaezia, Singapore, Thailanda, Filipine, Brunei, Vietnam, Laos, Birmania şi Cambodgia – , constitue al 5-lea bloc economic mondial, după UE, SUA, China şi Japonia.

La reuniunile anuale ale organizaţiei participă şi alte state, precum Rusia, China, Japonia sau RPD Coreeană, ocazie ce prilejuieşte de obicei secretarului de stat american realizarea de consultări bilaterale în marja evenimentelor oficiale.


Anul acesta, Mike Pompeo se va întâlni cu omologul thailandez, conform informaţiilor furnizate de Departamentul de Stat. Până în acest moment nu a fost anunţată nicio bilaterală cu oficiali nord-coreeni, într-un moment în care SUA încearcă să relanseze negocierile privind denuclearizarea Coreei de Nord, sau cu omologii săi din China şi Rusia.

Pe 4 august, şeful diplomaţiei americane va discuta la Sydney cu premierul australian Scott Morrison şi va participa alături de recent numitul ministru american al apărării Mark Esper la o reuniune comună cu omologii australieni.

Citește și : Florence Parly a dezvăluit noua strategie spaţială militară a Franţei

Turneul său va continua pe 5 august cu o ultimă escală în Statele federate ale Microneziei. Pe insula Pohnpei, Mike Pompeo, primul secretar de stat american care ajunge în această parte a globului, va avea întâlniri şi cu liderii Republicii insulelor Marshall şi ai Republicii Palaos.

Preşedintele Donald Trump i-a primit în luna mai la Casa Albă pe liderii acestor state insulare din Pacific, o regiune strategică pentru SUA, care urmăresc să contracareze influenţa pe care China o exercită în zonă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.