StiripesurseȘtirile zileiInvestitorul în fonduri speculative Jeffrey Epstein a fost găsit mort în...

Investitorul în fonduri speculative Jeffrey Epstein a fost găsit mort în închisoare

Publicat:

Investitorul în fonduri speculative Jeffrey Epstein, acuzat de trafic sexual implicând zeci de minore, a fost găsit mort în celulă, într-o închisoare din Manhattan, relatează New York Times, scrie news.ro .

Epstein, care avea 66 de ani, s-a spânzurat în celula sa şi a fost găsit de gărzi sâmbătă dimineaţa, la ora 07.30.

Citește și : Cel puţin 22 morţi după o alunecare de teren în estul Myanmar

Luna trecută, el a fost găsit inconştient în celulă, prezentând răni la nivelul gâtului,

O cerere de eliberare pe cauţiune a miliardarului a fost respinsă recent, iar avocaţii săi intenţionează să facă apel împotriva acestei hotărâri, potrivit unor documente judiciare.


Acuzaţiile vizează fapte petrecute în perioada 2002-2005 şi au fost formulate la mai bine de un deceniu după ce Epstein a pledat vinovat la acuzaţii de prostituţie în statul Florida.

Citește și : Taifunul Lekima face ravagii în China – Cel puţin 13 morţi şi 16 persoane dispărute

Judecătorul federal Richard Berman din Manhattan, care i-a respins eliberarea pe cauţiune, a subliniat că Guvernul a arătat în mod clar că Epstein reprezintă un pericol la adresa comunităţii în cazul unei eliberăripână la proces.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.