StiripesurseExterneUE se confruntă cu o creştere accentuată a cererilor de azil

UE se confruntă cu o creştere accentuată a cererilor de azil

Publicat:

Cererile de azil în Uniunea Europeană au crescut semnificativ în iulie, a anunţat marţi biroul european pentru azil EASO, pe fondul continuării diviziunilor asupra migraţiei între ţările Uniunii, relatează DPA, potrivit agepres.

EASO a anunţat că au fost 62.900 de cereri, în creştere cu 26% faţă de iunie, notând că aceasta este cea mai mare cifră după martie 2017. Statisticile acoperă Uniunea Europeană, plus Norvegia şi Elveţia.

Citeşte şi: Trump vorbeşte despre o vizită la Phenian: ‘Nu cred că suntem gata pentru asta’

Creşterea “poate fi parţial” explicată prin faptul că au existat foarte puţine cereri în iunie, potrivit EASO. Cu toate acestea, cererile pentru perioada ianuarie-iulie sunt în creştere cu 11% de la an la an.

Ţările de origine ale solicitanţilor au fost Siria, Afganistan şi Venezuela, care combinat reprezintă aproximativ o treime dintre toţi solicitanţii de azil.


EASO a precizat că autorităţile europene au procesat 50.970 de cereri în iulie şi au respins 65% dintre cererile de azil. În toată UE plus Norvegia şi Elveţia, au fost de asemenea 455.113 de cazuri de azil în aşteptare.

Citeşte şi: Turcia, Rusia şi Iranul s-au angajat să menţină stabilitatea în Idleb

Chiar dacă cererile de azil cresc, UE este încă departe de vârful atins în 2015-2016. În iulie 2016, au fost aproape 120.000 de cereri.

Guvernele UE nu au reuşit de mai multe ori să convină asupra politicilor comune de azil şi migraţie. Problema se află pe ordinea de zi a unei reuniuni care va avea loc la 23 septembrie în Malta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Acordul de cooperare nucleară între Donald Trump și Arabia Saudită provoacă deja îngrijorare

Donald Trump a aprobat un acord de cooperare nucleară cu Riad-ul, care ar putea autoriza în cele din urmă îmbogățirea uraniului în Arabia Saudită....

Turcia urmărește să devină șeful în Marea Neagră

NATO a fost mult timp sperietoarea invocată de Rusia pentru a-și justifica agresiunea împotriva Ucrainei. În mod paradoxal, invadarea pe scară largă de către...

UE aprobă noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care sunt mult diluate după negocierile lungi și dificile

Statele UE au ajuns la un acord asupra unui pachet de sancțiuni împotriva Rusiei semnificativ slăbit, punând capăt unor negocieri îndelungate în care mai...

România pierde peste un milion de hectare de culturi, din cauza secetei extreme. Criza climatică usucă tot mai rapid solurile din Europa

România se numără printre țările cele mai afectate de seceta extremă care lovește Europa în această vară, fermierii români pierzând peste un milion de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.