StiripesurseDiasporaPreşedinţia finlandeză a Consiliului UE consideră 'nerealiste' unele propuneri privind bugetul...

Preşedinţia finlandeză a Consiliului UE consideră ‘nerealiste’ unele propuneri privind bugetul comunitar

Publicat:

Ministrul finlandez al afacerilor europene, Tytti Tuppurainen, a apreciat miercuri că sunt ”nerealiste” atât solicitările Germaniei şi a altor state contributoare nete la bugetul UE ca în viitorul cadru financiar multianual pentru perioada 2021-2027 acest buget să nu depăşească procentul de 1% din venitul naţional brut combinat al statelor membre, cât şi propunerea Comisiei Europene (CE) pentru un procent de 1,11%, transmite agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Ministrul finlandez, a cărui ţară deţine preşedinţia Consiliului UE, a condus negocierile cu statele membre pe tema viitorului cadru financiar multianual, chestiune ce va fi discutată joi şi vineri la summitul european.

Citește și : Preşedintele iranian Rouhani propune un referendum pe fondul apelurilor la schimbări politice

Negocierea bugetului UE este mereu o chestiune dificilă, ce provoacă disensiuni între statele beneficiare nete şi contributoare nete. Cele din urmă consideră că în prezent există noi priorităţi pentru viitorul cadru financiar multianual, precum migraţia, apărarea sau mediul, ceea ce ar diminua alocările pentru politicile tradiţionale, respectiv politica de coeziune şi politica agricolă comună. Situaţia este complicată şi mai mult de retragerea Regatului Unit, un stat care a fost contributor net la bugetul comunitar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.