StiripesurseDiasporaReuniune la Bruxelles după ce Londra a cerut o nouă amânare...

Reuniune la Bruxelles după ce Londra a cerut o nouă amânare a Brexit-ului

Publicat:

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene urmează să se reunească duminică dimineaţa pentru a discuta cererea oficială a Regatului Unit de a-şi amâna retragerea din Uniune, transmite DPA, potrivit agerpres.

Parlamentul britanic a amânat sâmbătă dezbaterea acordului pentru Brexit la care au ajuns săptămâna trecută Londra şi Bruxellesul.

Citește și : VIDEO – Noi proteste pe străzile Cataloniei, dupa ce Pedro Sánchez a refuzat o întâlnire cu Quim Torra

Prim-ministrul britanic Boris Johnson se opune unei noi amânări, însă a fost obligat legal de votul parlamentului să solicite Uniunii Europene o nouă prelungire a procedurii. O sursă din UE afirmă că el a trimis, odată cu cererea, o scrisoare în care explică opoziţia cu care se confruntă la Londra.

Conform aceleiaşi surse, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a primit sâmbătă seara două scrisori, însoţite de o notă din partea ambasadorului Regatului Unit, Tim Barrow.


Anterior, un diplomat european declarase că UE va “studia constructiv” orice cerere de prelungire. Cele 27 de state membre care vor rămâne în Uniune după Brexit ar putea avea nevoie de câteva zile pentru a lua o decizie, apreciază DPA.

Citește și : Macron cere o clarificare rapidă asupra situaţiei acordului privind Brexitul

Camera Comunelor din Parlamentul Regatului Unit a votat sâmbătă, cu o majoritate de 322 la 306, pentru amânarea votului asupra acordului pentru Brexit obţinut joia trecută de Johnson. Parlamentarii au urmărit blocarea retragerii ţării lor din UE pe 31 octombrie fără prevederi privind tranziţia, deoarece consideră că legislaţia necesară nu ar putea fi ratificată la timp.

Conform acordului, în perioada de tranziţie, în Regatul Unit ar urma să se aplice în continuare reglementările Uniunii Europene. Pe de altă parte, arată DPA, lipsa unui acord ar putea produce perturbări pe termen scurt şi ar putea crea situaţii imprevizibile pentru cetăţenii şi firmele de ambele părţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.