StiripesurseDiasporaEmmanuel Macron 'îi bagă în ședință' pe Trump și Erdogan

Emmanuel Macron ‘îi bagă în ședință’ pe Trump și Erdogan

Publicat:

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va avea o întrevedere cu omologul său american, Donald Trump, şi se va întâlni cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, în compania cancelarului german, Angela Merkel, şi a premierului britanic, Boris Johnson, marţi la Londra, înaintea summitului NATO, a făcut cunoscut joi Palatul Elysee, potrivit AFP, transmite și agerpres.

La scurt timp după sosirea în Marea Britanie, preşedinţii francez şi american vor avea o întrevedere bilaterală la Winfield House, reeşdinţa ambasadorului SUA la Londra.

Vezi și: Avion PRĂBUȘIT în Canada. Toți cei șapte oameni de la bord au murit! – VIDEO

Ulterior, Emmanuel Macron va participa la o reuniune de coordonare cu prim-ministrul britanic şi cancelarul german alături de preşedintele turc la 10 Downing Street, reşedinţa lui Boris Johnson.

Şeful statului francez a anunţat această reuniune încă de la 18 octombrie, ca urmare a lansării ofensivei turce în nord-estul Siriei contra forţelor kurde.


“Este important să ne putem reuni şi coordona”, în special pentru a vedea cum putem “aduce Turcia la poziţii mai rezonabile”, a declarat el atunci.

Turcia l-a acuzat joi pe Emmanuel Macron că “sprijină terorismul”, ca reacţie la o serie de noi critici ale preşedintelui francez pe tema operaţiunii din Siria.

Citește și: Siria anunță un buget colosal pentru 2020 cu un deficit uriaș

Liderii celor 29 de ţări membre ale NATO se vor regăsi marţi seară la Buckingham Palace pentru o recepţie dată de regina Elisabeta a II-a înaintea summitului NATO, organizat în nordul Londrei.

Pregătirea summitului a fost afectată de un interviu acordat de preşedintele Emmanuel Macron, la 7 noiembrie, săptămânalului britanic The Economist, în care s-a referit la “moartea cerebrală” a NATO, suscitând o controversă puternică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.