StiripesurseȘtirile zileiPutin vrea să reînnoiască rapid tratatul nuclear cu SUA

Putin vrea să reînnoiască rapid tratatul nuclear cu SUA

Publicat:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi că doreşte să reînnoiască până la sfârşitul anului cu SUA Tratatul New START privind armele strategice nucleare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Această decizie trebuie luată cât mai curând posibil ”pentru a nu da naştere la multiple interpretări ale poziţiei noastre”, a insistat Vladimir Putin în faţa unor responsabili militari şi ai apărării.

Citeşte şi: Mai marii lumii l-au luat peste picior pe Trump – VIDEO

La rândul său, ”Rusia este pregătită să reînnoiască tratatul New START fără întârziere, înainte de sfârşitul anului”, a adăugat preşedintele rus.

SUA şi Rusia s-au retras oficial în acest an din Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF), acuzându-se reciproc de încălcarea pactului semnat în 1987, care interzicea rachetele cu lansare de la sol, capabile să transporte focoase nucleare pe o distanţă între 500 şi 5.500 de kilometri.


Acest acord a fost considerat ca un pilon al securităţii globale, iar faptul că devine depăşit provoacă temeri legate de o reluare a cursei înarmării.

Vladimir Putin a declarat joi că doreşte să definească ”măsurile pentru a face faţă potenţialelor pericole” legate, potrivit lui, de o retragere a SUA din INF.

Citeşte şi: Avocatul lui Trump a ajuns la Kiev să ‘limpezească apele’

Până în prezent, Washingtonul nu a manifestat un interes deosebit faţă de reînnoirea pe cinci ani a unui tratat New START după expirarea actualului tratat, la începutul anului 2021.

Tratatul New START a fost încheiat în 2010 între preşedinţii din acea vreme, american Barack Obama şi rus Dmitri Medvedev, în timp ce relaţiile dintre cele două ţări erau mult mai calde.

Acest tratat, considerat ultimul acord major încă în vigoare în domeniul controlului armelor nucleare între cele două mari puteri nucleare, limitează la 1.550 numărul de focoase nucleare operaţionale (instalate pe rachete, pe submarine şi bombardiere) pentru SUA şi Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.