StiripesurseDiasporaMacron anunţă că 33 de 'terorişti' au fost 'neutralizaţi' de trupele...

Macron anunţă că 33 de ‘terorişti’ au fost ‘neutralizaţi’ de trupele franceze în centrul Mali

Publicat:

Emmanuel Macron a anunţat sâmbătă, la Abidjan, că 33 de “terorişti” au fost “neutralizaţi” în cursul dimineţii în regiunea Mopti, din centrul Mali, în cursul unei operaţiuni a forţei franceze Barkhane, relatează AFP, scrie agerpres.

În cursul acestei operaţiuni, soldaţii francezi au eliberat doi jandarmi malieni care fuseseră luaţi ostatici de jihadişti şi au luat un prizonier, a precizat şeful statului francez, în cadrul unui discurs susţinut în faţa comunităţii franceze în a doua zi a vizitei sale în Cote d’Ivoire.

Citește și : Două nave de croazieră au intrat în coliziune într-un port din Marea Caraibilor

Armata franceză foloseşte expresiile “neutralizaţi” sau “scoşi din luptă”, fără a preciza dacă este vorba despre morţi sau prizonieri, însă o sursă apropiată de preşedinţia franceză a indicat că “teroriştii” au fost “ucişi”.

“Acest succes considerabil vine în urma angajamentului forţelor noastre, este o susţinere pe care o aducem Mali, regiunii şi propriei noastre securităţi”, a adăugat Emmanuel Macron.


“Am avut pierderi, am avut şi victorii în această dimineaţă datorită angajamentului soldaţilor noştri şi al operaţiunii Barkhane”, a subliniat el.

Această operaţiune intervine la puţin timp după moartea a 13 soldaţi francezi într-o coliziune între două elicoptere în timpul unei “operaţiuni de luptă” în Liptako, în regiunea Menaka, în apropierea frontierei comune a Mali, Niger şi Burkina Faso, unde forţa antijihadistă franceză Barkhane desfăşoară cu regularitate operaţiuni împotriva grupurilor armate, printre care şi Statul Islamic în Sahara Mare.

Citește și : Pachetul de combatere a schimbărilor climatice a trecut şi de ultimul vot al legislativului din Germania

Preşedintele francez a petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă împreună cu trupele franceze la Abidjan.

De la apariţia lor în nordul Mali în 2012, violenţele jihadiste s-au extins spre centrul ţării şi în Burkina Faso şi Mali, în pofida prezenţei forţelor franceze (Barkhane, 4.500 de soldaţi), regionale (forţa comună a G5 Sahel din care fac parte Mali, Burkina Faso, Niger, Mauritania şi Ciad) şi ale ONU.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.