StiripesurseDiasporaAirbus a livrat 863 de avioane în 2019 şi a redevenit...

Airbus a livrat 863 de avioane în 2019 şi a redevenit cel mai mare constructor mondial de avioane

Publicat:

Grupul european Airbus a redevenit anul trecut cel mai mare constructor mondial de avioane, după ce a livrat un număr record de 863 de aparate, în creştere cu 7,9% comparativ cu 2018, ceea ce i-a permis să treacă în faţa rivalului american Boeing, au declarat miercuri, pentru Reuters, surse din apropierea constructorului european, potrivit agerpres.

O schimbare de poziţie între cei doi giganţi care domină industria aeronautică mondială era de aşteptat având în vedere criza provocată de modelul 737 MAX, care a obligat Boeing să oprească producţia celui mai bine vândut avion al său şi să schimbe directorul general la finele lunii decembrie. Însă numărul record de avioane livrate de Airbus anul trecut scoate în evidenţă decalajul pe care Boeing trebuie să îl recupereze.

Citește și : Pompeo susţine că nu doreşte să candideze pentru un loc în Senatul SUA

Airbus a întâmpinat şi el dificultăţi industriale care, în luna octombrie, au obligat compania să îşi revizuiască ţinta de livrări cu 2-3%. Cu toate acestea, potrivit surselor citate de Reuters, Airbus a alocat resurse suplimentare la finele anului trecut pentru a putea depăşi pe ultima sută de metri ţinta de vânzări de 860 de aparate pe care o viza pentru 2019.

Airbus nu a făcut comentarii cu privire la cifrele de livrări dezvăluite de Reuters, care trebuie auditate înainte de a putea fi publicate în mod oficial.


Un număr de 863 de avioane livrate într-un an reprezintă un record care nu a fost atins niciodată până acum de un constructor şi permite Airbus să redevină liderul mondial al sectorului aeronautic, un loc pe care Boeing îl ocupa din 2011. Potrivit Reuters, pentru a obţine acest rezultat, Airbus a realocat mai multe mii de angajaţi şi a anulat concediile de sărbători pentru unii dintre aceştia, ceea ce ar putea avea un impact asupra marjei de profit.

Citește și : Autorităţile turce au arestat 5 irakieni suspectaţi de pregătirea unui atentat în noaptea de Revelion

Comparativ, rivalul Boeing a anunţat în mod oficial că în perioada ianuarie-noiembrie 2019 a livrat doar 345 de aparate, mai puţin de jumătate faţă de cele 704 avioane livrate în perioada similară a lui 2018.

În mod normal, companiile aeriene plătesc pentru avioanele comandate unui constructor aeronautic în momentul în care li se livrează avioanele, ceea ce face din numărul de aparate livrate un indicator important pentru situaţia în care se află cei doi mari producători mondiali de avioane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.