StiripesurseDiasporaPrimul avion super-jumbo Airbus SE A380 va fi trimis la reciclare

Primul avion super-jumbo Airbus SE A380 va fi trimis la reciclare

Publicat:

Primul avion super-jumbo Airbus SE A380 care a intrat în serviciul comercial, un avion care trebuia să revoluţioneze transportul aerian şi care acum va fi dezmembrat în piese de schimb, va reveni pe cer sub forma etichetelor pentru bagaje, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Cel mai mare avion de pasageri din lume, cu până la 544 de locuri şi cu un preţ de catalog de 436 milioane de dolari, Airbus A380 a fost lansat în 2007.

Citește și : SpaceX anunţă primul transport turistic spaţial din istorie

Primul astfel de avion, cu numele de serie MSN003, a efectuat zborul inaugural pentru compania Singapore Airlines Ltd, între Singapore şi Sydney, în luna octombrie 2007. Transportatorul asiatic a scos avionul din flota sa anul trecut şi l-a transferat în sudul Franţei, unde aparatul va fi dezmembrat pentru piese precum motoare şi componente aeronautice.

Însă pentru a mai scoate ceva bani din acest uriaş avion, o parte din fuselajul de aluminiu va fi îndepărtat pentru a produce 7.000 de etichete de bagaje, care vor fi puse în vânzare la un preţ de 27,95 euro pe bucată prin intermediul retailerului specializat Aviationtag.


Reciclarea avioanelor este o afacere profitabilă pentru că multe componente valorează mai mult vândute la bucată decât sub forma unui întreg avion. În plus, avioanele încep să fie dezmembrate din ce în ce mai devreme din cauza progreselor tehnologice care au convins companiile aeriene să opteze pentru modele de avioane cu un consum mai mic de combustibil.

Citește și : Germania vrea ‘să citească’ mesageriile criptate

Anul trecut, Airbus a anunţat că va pune capăt programului A380, urmând să mai producă şi să livreze doar 17 aeronave de acest fel până în 2021.

Singapore Airlines a fost prima companie care a operat modelul de avion A380. De departe cel mai mare client pentru acest model este Emirates cu un număr total de 123 de avioane A380 comandate. Alte companii, precum Deutsche Lufthansa AG, Malaysian Airlines şi Air France, şi-a redus comenzile iniţiale şi au început să-şi retragă avioanele cu două punţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.