StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump a fost primit în India cu covorul roșu -...

Donald Trump a fost primit în India cu covorul roșu – VIDEO

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a sosit luni dimineaţă – pentru o vizită de două zile – în India, unde i-a fost organizată o primire grandioasă, cu o festivitate la uriaşul stadion de cricket din Ahmedabad, fiind întâmpinat la sosire de premierul Narendra Modi, după care va face o incursiune la Taj Mahal, potrivit France Presse, potrivit agerpres.

Prima zi a vizitei sale la New Delhi va fi dedicată mai mult unui ”balet diplomatic”, prilej cu care se aşteaptă ca preşedintele american şi premierul indian să încerce să niveleze asperităţile dintre cele două părţi, recurgând la şarmul lor personal, într-un context de fricţiuni comerciale în special din cauza protecţionismului.

Citește și: Cererea de extrădare a lui Julian Assange este dezbătută în UK

Responsabilii indieni şi americani şi-au programat marţi discuţiile de fond în problemele incluse pe agenda vizitei, când vor avea loc o serie de întâlniri bilaterale. India este un aliat strategic al SUA în Asia, percepând-o drept o potenţială contrapondere la influenţa în creştere a Chinei în regiune.


‘Aşteptăm cu nerăbdare să ajungem în India. Suntem pe drum şi ne vom întâlni în câteva ore cu toată lumea’, a scris într-o postare pe Twitter Donald Trump în limba hindi de la bordul avionului său Air Force One.

Narendra Modi a venit personal să-l întâmpine la aterizare la Ahmedabad, în această primă vizită a preşedintelui american în India, ţară cu 1,3 miliarde de locuitori.

Miliardarul republican şi-a început vizita în India printr-o escală la Gujarat, un stat bogat din vestul acestei ţări, de unde este originar Narendra Modi, pe care naţionalistul hindus l-a guvernat până la accederea în actuala funcţie în 2014.

Citeşte şi:  Rusia caută investiții indiene în sectorul său de petrol și gaze naturale

Autorităţile de la Ahmedabad s-au pregătit în mod special pentru această vizită, pregătindu-i un ‘road show’ cu un popas la ashramul lui Gandhi, considerat părintele Indiei moderne. Afişe imense celebrând prietenia dintre India şi SUA au fost plasate pe acest traseu de mai mulţi kilometri. Pe străzi, numeroşi artişti vor susţine spectacole pentru a celebra diversitatea Indiei.

Liderul american anticipa săptămâna trecută că ‘între şase şi zece milioane de persoane’ se vor grăbi să-l salute pe acest traseu lung. Mai modest, oficialii indieni se aşteaptă să fie între câteva mii şi zeci de mii de oameni.

La mijlocul zilei, Trump şi Modi se vor prezenta în faţa unei mulţimi pe cel mai mare stadion de cricket din lume, cu o capacitate de 110.000 de locuri, a cărui construcţie a fost finalizată cu această ocazie.

Respectivul eveniment, intitulat ‘Namaste Trump’ (‘Bun venit, Trump’, în hindi), reprezintă o întoarcere a favorului de către premierul indian preşedintelui american pentru o întâlnire similară între cei în SUA, ‘Howdy Modi’, organizată la Houston (Texas) în septembrie trecut.

În cursul dimineţii, terasele de pe stadionul Sardar Patel se umpleau treptat. Vânzătorii de steguleţe puteau fi văzuţi lângă intrări. Numeroşi indieni veniţi pe stadion purtau măşti reprezentând chipul lui Trump sau Modi.

‘Mi-aş dori ca guvernele noastre să anunţe legături mai strânse. Sperăm, de asemenea, că Statele Unite îşi vor relaxa sistemul de vize pentru mâna de lucru calificată. Ei au nevoie de ea, iar India are prea mulţi tineri calificaţi ‘, a declarat pentru AFP Maunas Shastri, un doctorand în vârstă de 28 de ani, venit să asiste la festivitatea de pe stadion.

Citeşte şi:  Rusia: Apărare antiaeriană întărită pe malul Mării Baltice după atacurile ucrainene cu drone

După această baie de mulţime, Donald Trump se va îmbarca pentru un zbor la Agra, unde se află emblematicul monument Taj Mahal, pentru a asista împreună cu soţia sa Melania la momentul zilei când apune soarele peste somptuosul mausoleu mogul.

Citește și: 16 militari turci au fost uciși în Libia

Autorităţile indiene au dat drumul la importante cantităţi de apă în Yamuna, râul poluat care se varsă la poalele monumentului ridicat în secolul al XVII-lea de împăratul Shah Jahan, astfel încât cuplul prezidenţial să nu fie deranjat de mirosurile neplăcute degajate de acesta de obicei.

Nu se aşteaptă ca această vizită a lui Donald Trump în India să fie prilejul unor anunţuri majore. Cele două ţări au puternice divergenţe comerciale încă de anul trecut, însă în lipsa unui numitor comun până acum, nu se aşteaptă să fie încheiat niciun mare acord comercial cu această ocazie.

Washingtonul este iritat de protecţionismul istoric al gigantului din Asia de Sud şi apreciază că întreprinderile americane nu au acces suficient la piaţa internă indiană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trucuri eficiente prin care îți poți face telefonul vechi să funcționeze ca în prima zi

Indiferent cât de rapid ți se pare smartphone-ul la momentul achiziției, acesta va încetini inevitabil în timp. Când se întâmplă acest lucru, trebuie să...

20 aprilie: Ziua papetăriei, a bananelor şi a limbii chineze

Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute...

Evenimentele Zilei de 20 aprilie în Istorie

20 aprilie este a 110-a zi a calendarului gregorian. Sărbătorile Zilei de 20 aprilie(BOR) Sf. Ier. Teotim, episcopul Tomisului; Sf. Cuv. Teodor TrihinaSf. Ier. Teotim,...

Horoscop 20 aprilie 2026

Ziua aduce energii contrastante pentru toate zodiile: unii nativi sunt provocați să-și pună ordine în finanțe și emoții, în timp ce alții primesc un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.