StiripesurseDiasporaVucic: Serbia nu va deveni o ''parcare'' pentru migranţi

Vucic: Serbia nu va deveni o ”parcare” pentru migranţi

Publicat:

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a promis miercuri că ţara sa nu va deveni o ”parcare” pentru migranţi şi a asigurat că Serbia poate opri la graniţele ei un eventual val migrator venit dinspre Turcia, relatează agenţia EFE, scrie agerpres.

”Dacă va fi necesar, şi dacă cineva ar putea crede că Serbia ar trebui să fie vreo parcare pentru migranţi sau ceva asemănător, vom arăta în mod hotărât, clar şi fără ambiguităţi că acest lucru nu se va întâmpla”, a spus Vucic la o conferinţă de presă la Belgrad.

Citește și : Air France pemite amânarea sau anularea gratuită a tuturor călătoriilor

”Serbia are forţă şi capacităţi suficiente pentru aceasta. Dacă este necesar să ne protejăm frontierele, o vom face într-un mod foarte, foarte eficient”, a insistat preşedintele sârb.

El a asigurat că autorităţile sârbe se pregătesc în acest sens în contextul crizei de la graniţa dintre Turcia şi Grecia, pe care zeci de mii de migranţi încearcă să o treacă pentru a ajunge în vestul Europei, după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decis să nu mai oprească refugiaţii care doresc să plece spre statele UE.


Citește și : Berlinul pune ‘degetul pe rană’: Coronavirusul a devenit deja o PANDEMIE mondială!

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.