StiripesurseDiasporaChina trimite 500.000 de măşti în Grecia

China trimite 500.000 de măşti în Grecia

Publicat:

Un avion venit direct din China cu 500.000 de măşti de protecţie a aterizat sâmbătă dimineaţa pe aeroportul internaţional din Atena, informează AFP, potrivit agerpres.

Miniştrii grec ai dezvoltării şi sănătăţii, Kostis Hadzidakis şi Vassilis Kikkilias, au fost prezenţi la aeroport pentru a recepţiona lotul de măşti, care constituie o “ofertă” din partea societăţii publice de electricitate chineze State Grid şi a Admie, societatea greacă de distribuţie a energiei electrice, din care State Grid deţine 25%.

Citește și: Columbia intră în izolare generală obligatorie

Lotul conţine în principal măşti FFP2, ce vor fi distribuite spitalelor.

Beijingul şi Atena au dezvoltat în ultimul deceniu importante relaţii comerciale, mai ales după concesionarea majorităţii terminalelor din portul Pireu gigantului chinez al transporturilor maritime Cosco.


Citește și: Coreea de Nord a tras două rachete balistice

Grecia, al cărei sistem de sănătate suferă de probleme cronice şi a fost puternic afectat de recenta criză a datoriei (2010-2018), se confruntă cu o penurie de echipamente medicale şi mai ales măşti.

Pandemia cu noul coronavirus a infectat 495 de oameni în Grecia, cu 10 decese. Guvernul a adoptat măsuri stricte pentru a limita “deplasările neesenţiale”, şcolile, parcurile şi locurile de divertisment au fost închise, iar adunările cu mai mult de 10 oameni au fost interzise.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.