StiripesurseDiasporaSpania va relua activităţile economice neesenţiale

Spania va relua activităţile economice neesenţiale

Publicat:

Spania va relaxa măsurile de izolare în mod ”ordonat şi sigur” atunci când transmiterea noului coronavirus se va stabiliza, dar începând de lunea viitoare se vor relua activităţile economice neesenţiale, ce au fost sistate pe 30 martie, a anunţat marţi guvernul spaniol, care a avertizat că un efect economic negativ al pandemiei este criza lucrătorilor sezonieri în agricultură, relatează agenţiile EFE şi AFP, scrie agerpres.

Guvernul condus de Pedro Sanchez a aprobat marţi prelungirea stării de alertă până cel puţin pe 26 aprilie, astfel că vor fi menţinute restricţiile de deplasare şi măsurile de izolare, inclusiv închiderea spaţiilor publice şi private.

Citește și : Peste 4 miliarde de persoane, obligate sau sfătuite să rămână acasă (AFP)

O problemă care în acest moment preocupă în mod special acest guvern este insuficienţa forţei de muncă pentru agricultură, închiderea frontierelor împiedicând sosirea lucrătorilor sezonieri.

Prin urmare, pentru a acoperi deficitul de circa 75.000-80.000 de lucrători în acest sector, guvernul spaniol a decis să favorizeze angajarea temporară a mai mulţi cetăţeni străini şi a şomerilor, aceştia din urmă continuând să încaseze şi ajutorul de şomaj în timp ce vor activa ca lucrători sezonieri în agricultură.


”Două treimi din producţia noastră (agricolă) este destinată pieţelor europene”, iar aceste exporturi ”sunt o sursă de venituri foarte importantă pentru sectorul nostru agricol”, a explicat ministrul spaniol al agriculturii, Luis Planas.

Cât despre ridicarea măsurilor de izolare, guvernul spaniol a transmis că lucrează la ”mai multe scenarii” de tranziţie pentru o relaxare progresivă a măsurilor de izolare, în funcţie de evoluţia pandemiei.

După patru zile de scădere progresivă, numărul noilor decese provocate de COVID-19 a urcat marţi din nou în Spania, în ultimele 24 de ore murind alte 743 de persoane, numărul total al deceselor în această ţară ajungând astfel la 13.798.

Citește și : Israelul introduce obligativitatea portului măştilor în public

Şi numărul noilor cazuri de infectare confirmate a crescut mai mult faţă de ziua anterioară, cu 5.478 de noi cazuri marţi, o creştere ”uşoară” potrivit Ministerului spaniol al Sănătăţii, astfel că numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns în Spania la 140.510, cel mai mare dintr-o ţară europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.