StiripesurseDiasporaNumărul contagierilor cu coronavirus S-A DUBLAT în Austria

Numărul contagierilor cu coronavirus S-A DUBLAT în Austria

Publicat:

Un prim studiu reprezentativ privind prevalenţa COVID-19 desfăşurat în Europa continentală şi dat publicităţii vineri la Viena arată că 0,32 % din populaţia austriacă era deja infectată cu noul coronavirus în prima săptămână a lunii aprilie, un procent de peste două ori mai mare decât cel al cazurilor confirmate oficial, relatează EFE, potrivit agerpres.

“Aisbergul este mai mare decât credeam”, a avertizat ministrul austriac al Educaţiei, Ştiinţei şi Cercetării, Heinz Fassmann, prezentând la o conferinţă de presă rezultatele testelor de coronavirus efectuate în rândul a 1.544 de persoane, alese în mod aleator între 1 şi 6 aprilie, pentru a estima numărul infecţiilor nedetectate.

Citeşte şi: Un bebeluş din Filipine a murit de coronavirus

“Aceste cifre ne fac să gândim că există un risc important pentru a se produce un nou val de răspândire a virusului cu o creştere exponenţială a cazurilor”, a precizat el. Potrivit lui Christoph Hofinger, cercetător la institutul demoscopic SORAcial, 0,32 % dintre testele efectuate au fost pozitive în acest studiu, realizat în cooperare cu Crucea Roşie.

Proiecţiile aferente acestui procent, ţinând cont de gradul de variaţie posibil, arată că între 10.200 şi 67.400 de persoane nespitalizate erau infectate cu SARS-Cov-2 în prima săptămână a lunii, cifra cea mai probabilă fiind însă de 28.500 cazuri pozitive (multe dintre ale asimptomatice), a precizat acelaşi expert.


Cifra precizată este de peste două ori mai mare decât numărul contagierilor confirmate oficial în Austria în perioada menţionată – majoritatea prin teste asupra pacienţilor suspecţi care prezentau simptome de COVID-19 – şi care a fost, la începutul studiului, de 12.200 de persoane.

Principala concluzie este că această ţară de 8,8 milioane de locuitori, deşi are un plan de relaxare precaută şi graduală a măsurilor de limitare a pandemiei care va începe marţea viitoare prin deschiderea unor mici centre comerciale, este încă departe de a putea reduce nivelul de alertă, a subliniat ministrul Hans Fassmann.

Această concluzie se bazează pe ipoteza potrivit căreia numărul celor infectaţi şi asimptomatici care pot contagia alte persoane, dacă nu sunt respectate măsurile de igienă şi de distanţare, este suficient de mare pentru a duce la o creştere a curbei noilor cazuri şi pentru a ameninţa capacitatea de îngrijire adecvată a spitalelor.

Citeşte şi: Mai marii Europei au hotărât un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro

Studiul relevă, pe de altă parte, şi gradul de imunizare a populaţiei împotriva virusului, care este destul de redusă pentru a frâna automat lanţul contagierilor.

Se preconizează, de asemenea, un alt studiu cu ajutorul testelor de anticorpi pentru a putea estima numărul de persoane care sunt imunizate împotriva COVID-19.

Austria numără până în prezent 13.271 cazuri de contagiere confirmate, între care 5.240 de persoane vindecate şi 295 de decese. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.