StiripesurseȘtirile zilei'Mâna dreaptă' a preşedintelui din RD Congo este acuzat de corupţie

‘Mâna dreaptă’ a preşedintelui din RD Congo este acuzat de corupţie

Publicat:

Un proces anticorupţie fără precedent a început luni, în Republica Democratică Congo, în banca acuzaţilor fiind principalul aliat al preşedintelui Felix Tshisekedi, şeful său de cabinet Vital Kamerhe (foto), aflat de aproape 20 de ani în centrul jocurilor de putere, relatează AFP, potrivit agerpres.

Kamerhe (61 de ani), care a fost reţinut la 8 aprilie la Kinshasa, este urmărit alături de alte două persoane, un antreprenor şi un alt responsabil al preşedinţiei, în legătură cu presupusa deturnare a peste 50 de milioane de dolari.

Citeşte şi: Ambasadorul maltez în Finlanda o compară Angela Merkel cu Hitler

“Niciodată în istoria politicii congoleze din ultimele două decenii nu a mai ajuns în spatele gratiilor un actor atât de important al scenei politice”, au notat experţi ai Grupului de studii privind Congo (GEC) al Universităţii din New York.

Trimiterea lui Kamerhe în faţa justiţiei survine în cadrul unei vaste anchete anticorupţie menite să marcheze “înnoirea” justiţiei ţării în lupta împotriva corupţiei şi impunităţii elitelor, de la independenţa din 30 iunie 1960.


Kamerhe, preşedinte al Uniunii pentru naţiunea congoleză (UNC, este mai mult decât un simplu colaborator al şefului statului. Fost preşedinte al Adunării naţionale (camera inferioară a legislativului) între 2006 şi 2009 şi fost candidat la prezidenţiale în 2011, la alegerile prezidenţiale din 2018 – ce au marcat prima alternanţă paşnică din istoria RDC – el a încheiat un acord cu Tshisekedi (Uniunea pentru Democraţie şi Progres Social) pentru a susţine candidatura acestuia, devenind în schimb premierul său desemnat, ceea ce nu s-a mai concretizat întrucât ambele camere ale parlamentului au rămas sub controlul unor formaţiuni opuse preşedintelui. Acordul din 2018 prevede însă şi ca Vital Kamerhe să candideze la preşedinţie în 2023.

Partidul lui Kamerhe are mai mulţi miniştri în guvernul de coaliţie, unul dintre ei fiind de asemenea în vizorul justiţiei. Ministrul formării profesionale, John Ntumba, este la rândul său bănuit de deturnare de fonduri.

Vital Kamerhe, numit şef de cabinet a doua zi după învestirea lui Tshisekedi, la 24 ianuarie anul trecut, trebuie să dea explicaţii privind folosirea de fonduri publice destinate finanţării unor ample lucrări lansate la 2 martie 2019 de şeful statului, în cadrul aşa-zisului “program de urgenţă de 100 de zile”. El este bănuit de deturnare de fonduri destinate construirii de locuinţe sociale.

Kamerhe neagă acuzaţiile, afirmând că toate licitaţiile au fost “moştenite” de la guvernul precedent.

Citește și: CUTREMUR în Roma! Locuitorii Cetăţii Eterne au fost treziţi de unda telurică!

Deşi arestarea sa a fost prezentată drept un puternic semnal în lupta împotriva corupţiei elitelor, o parte din opinia publică rămâne sceptică, evocând o reglare de conturi în coaliţie sau o manevră. Pe reţelele sociale, susţinătorii lui Kamerhe au denunţat că s-a vizat eliminarea sa din cursa prezidenţială din 2023.

Totuşi, el nu a fost deocamdată revocat din postul de director de cabinet şi nici nu şi-a prezentat demisia.

Cazul său nu reprezintă însă decât o parte din programul de urgenţă pentru primele 100 de zile ale şefului statului, mai spus experţii GEC, conform cărora alte anchete “se referă la proiecte ce acoperă peste 70% din bugetul iniţial al programului şi a căror finalizare întârzie în special din cauza unor posibile deturnări de fonduri”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.