StiripesurseExterneParlamentul de la Budapesta va dezbate încetarea prerogativelor speciale acordate guvernului...

Parlamentul de la Budapesta va dezbate încetarea prerogativelor speciale acordate guvernului Orban

Publicat:

Guvernul ungar va supune parlamentului pe 26 mai un proiect de lege privind încetarea prerogativelor speciale ale executivului în baza cărora a acţionat în contextul pandemiei de coronavirus, a afirmat şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Intenţia noastră este ca pe 26 mai să introducem în parlament proiectul de lege prin a cărui adoptare – ceea ce va fi deja în luna iunie – se poate pune capăt regimului extraordinar din Ungaria, a spus Gergely Gulyas duminică seara într-o emisiune pe postul hirtv.hu.

Citește și: Un avion de acrobație aeriană S-A PRĂBUȘIT în Canada! Unul dintre piloți a murit!

Întrebat în ce condiţii ar putea să nu se întâmple acest lucru, Gulyas a precizat că, în cazul în care se va înregistra un val de îmbolnăviri, se va pune problema luării de noi măsuri.

De luni la ora 00:00, cu două săptămâni întârziere faţă de restul ţării ca urmare a numărului mai mare de cazuri, au fost ridicate şi restricţiile impuse la Budapesta din cauza pandemiei, continuând însă să se aplice măsuri de distanţare socială.


Conform decretului publicat sâmbătă, parcurile şi locurile de joacă exterioare se deschid de luni la Budapesta, precum şi toate magazinele şi firmele de servicii, inclusiv terasele exterioare ale restaurantelor, cafenelelor şi barurilor. Purtarea măştii în magazine şi transportul public rămâne obligatorie pentru prevenirea răspândirii infecţiei.

Pot primi din nou vizitatori şi piscinele exterioare, muzeele şi grădina zoologică, iar slujbele religioase, nunţile şi înmormântările cu până la 200 de participanţi vor fi permise de la 1 iunie în afara capitalei şi din 15 iunie şi la Budapesta, a precizat sâmbătă Gulyas într-o emisiune televizată. Evenimentele de familie se vor putea desfăşura şi în hoteluri şi restaurante, iar între 15 mai şi 1 septembrie unităţile de catering nu vor plăti taxa de folosire a spaţiului public aferent teraselor având în vedere pierderile masive suferite, a adăugat oficialul ungar.

Citește și: Atac sângeros în Afganistan! Cel puțin cinci morți și zeci de răniți!

De luni se pot redeschide şi universităţile din capitală, în funcţie de decizia rectorului.

Premierul ungar Viktor Orban s-a confruntat cu acuzaţii de autoritarism după ce în martie parlamentul a dat undă verde guvernului să conducă prin decrete în chestiunile legate de COVID-19.

Cel mai nou bilanţ al pandemiei în Ungaria comunicat luni de portalul guvernamental koronavirus.gov.hu arăta un total de 3535 de cazuri de contaminare (+26 în 24 de ore) şi 462 decese (+11). 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Germania vrea să îi excludă din programul de azil temporar pe bărbaţii ucraineni cu vârste între 23 şi 60 de ani

Germania sprijină o modificare propusă în legislaţia UE care i-ar exclude pe bărbaţii ucraineni de vârstă mobilizabilă din programul de azil temporar, a afirmat...

Premieră majoră la Vatican: Papa Leon al XIV-lea numește o laică in funcția de “ministru”

Papa Leon al XIV-lea a numit pentru prima dată o femeie laică, María Montserrat Alvarado, la conducerea unui minister din Vatican.   Născută în Mexic, actuala...

Un pacient a fugit dintr-o ambulanță, dar a fost prins rapid de jandarmi

Un incident ciudat s-a petrecut în traficul din București. Un bărbat transportat cu ambulanța a coborât din autospecială în timp ce aceasta era oprită...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.