StiripesurseExterneDemiterea primarilor de opoziţie din Turcia 'subminează democraţia'

Demiterea primarilor de opoziţie din Turcia ‘subminează democraţia’

Publicat:

Uniunea Europeană a criticat luni înlăturarea a zeci de primari din partea unor partide de opoziţie în Turcia începând cu anul trecut, aparent în cadrul măsurilor de combatere a terorismului, potrivit dpa, transmite şi agerpres.

Circa 45 de primari ai Partidului Popular Democrat (HDP), pro-kurd şi liberal, au fost destituiţi din august 2019.

Citeşte şi: O tătăroaică din Crimeea este numită într-o funcţie-cheie la Kiev

În plus, sute de politicieni locali şi de aleşi, precum şi mii de membri ai HDP au fost arestaţi de la alegerile locale din 19 martie sub acuzaţii legate de terorism. Au fost deschise anchete şi împotriva altor primari.

Un purtător de cuvânt al şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că aplicarea legislaţiei antiteroriste sau penale pe scară largă nu ar trebui făcută din “motive politice”, întrucât “subminează grav buna funcţionare a democraţiei locale”.


“Deşi guvernul turc are dreptul legitim de a combate terorismul, el este de asemenea responsabil de a se asigura ca aceasta să se facă respectându-se statul de drept”, a subliniat purtătorul de cuvânt menţionat.

Liderul socialiştilor europeni, Serghei Stanişev, a declarat că PES (Partidul Socialiştilor Europeni) condamnă această “sfidare a democraţiei” în “termenii cei mai fermi”.

Citeşte şi: Venit minim de bază pentru familiile nevoiaşe spaniole

“Asistăm la un nou atac împotriva democraţiei din partea preşedintelui (Recep Tayyip) Erdogan, care utilizează toate mijloacele pentru a se menţine la putere, inclusiv înlăturarea primarilor aleşi democratic care i se opun”, subliniază Stanişev într-un comunicat postat la 16 mai pe site-ul web al PES.

Erdogan acuză HDP că ar avea legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care duce o luptă armată împotriva guvernului de la Ankara din 1984. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eugen Tomac a fost nominalizat oficial pentru funcția de premier al României

Preşedintele român, Nicuşor Dan, a anunţat despre nominalizarea lui Eugen Tomac, europarlamentar şi consilier onorific al şefului statului, pentru funcţia de premier. Citește și: Maia...

Panică pe aeroportul din Frankfurt. S-a rupt trenului de aterizare al unui Boeing-787. Sunt răniți

Mai mulți membri ai personalului au fost răniți după ce partea din față  a trenului de aterizare al unui avion Boeing 787 al companiei...

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.