StiripesurseȘtirile zileiJustin Trudeau exclude participarea Rusiei la summitul G7

Justin Trudeau exclude participarea Rusiei la summitul G7

Publicat:

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a exclus, luni, orice participare a Rusiei la viitoarea reuniune a G7, aşa cum şi-a exprimat dorinţa preşedintele american Donald Trump în momentul anunţării amânării sine die a summitului de anul acesta găzduit de SUA, informează AFP, potrivit agerpres.

“Rusia a fost exclusă din G7 după invazia Crimeii în urmă cu câţiva ani şi a continuat să nu respecte şi să ignore standardele şi regulile internaţionale şi de aceea Rusia rămâne în afara G7 şi asta nu se va schimba ”, a declarat Trudeau în conferinţa de presă zilnică de la Ottawa.

Citește și : Sadiq Khan vrea extinderea perioadei de tranziție post-Brexit

Trudeau a fost solicitat sâmbătă de un reporter să comenteze propunerea de sâmbătă a preşedintelui SUA de a invita mai multe ţări să se alăture summitului, printre care şi Rusia.

“Vom continua să colaborăm cu americanii la detaliile reuniunii lor G7”, a afirmat Trudeau.


“Nu am sentimentul că G7 reprezintă corect ceea ce se întâmplă în lume. Este un grup de ţări foarte depăşit”, a declarat Trump la bordul Air Force One sâmbătă, adăugând că ar dori să invite Rusia, Coreea de Sud, Australia şi India la lucrările unui summit G7 extins, în toamnă.

Rusia a fost eliminată din G8 în 2014, după anexarea Crimeii, act care nu a fost recunoscut de comunitatea internaţională.

Preşedintele Trump nu a exclus posibilitatea ca summitul să aibă loc în septembrie, înainte sau după reuniunea Adunării Generale a ONU sau chiar “poate (…) după alegerile prezidenţiale din noiembrie”, la care actualul lider de la Casa Albă speră să obţină un al doilea mandat.

Citește și : Sadiq Khan vrea extinderea perioadei de tranziție post-Brexit

Liderii G7 trebuiau, iniţial, să se întâlnească la sfârşitul lunii iunie, dar cancelarul german Angela Merkel a fost primul lider care a respins această invitaţie ca urmare a pandemiei noului coronavirus.

Ţările membre ale G7 – Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA – se reunesc anual la nivel înalt pentru a discuta o serie de subiecte cu caracter global.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova are 32.000 de locuri de muncă vacante

Republica Moldova avea, la sfârșitul primului trimestru din 2026, aproximativ 32.300 de locuri de muncă vacante, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică...

Rubio apreciază creșterea cheltuielilor militare în Italia. Planul SUA pentru desfășurarea de arme nucleare în țările UE

Statele Unite discută posibilitatea desfășurării de arme nucleare în alte state europene NATO, ceea ce pare a fi o mișcare menită să-i asigure pe...

VIDEO Doi israelieni au fost expulzați din Moldova

Doi cetățeni străini, originari din Israel, au fost declarați persoane indezirabile în Republica Moldova pentru cinci ani și îndepărtați din țară, după incidentul de...

Salariul minim va fi ajustat după noi criterii

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.