StiripesurseExterneMasca devine OBLIGATORIE în Catalonia

Masca devine OBLIGATORIE în Catalonia

Publicat:

Regiunea spaniolă Catalonia va introduce obligativitatea purtării măştii în spaţii deschise, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19, a anunţat marţi purtătoarea de cuvânt a executivului catalan, Meritxell Budo, potrivit AFP şi dpa. transmite și agerpres.

Măsura va fi adoptată miercuri de autorităţile regionale de apărare civilă, a spus Meritxell Budo.

Citește și : Vicepreşedintele Ecuadorului a demisionat cu opt luni înaintea prezidenţialelor

Potrivit unui decret adoptat de guvernul central de la Madrid, măştile sunt obligatorii în spaţii deschise în Spania doar dacă între persoane nu poate fi menţinută o distanţă de cel puţin 1,5 metri.

Aproximativ 210.000 de oameni din regiunea catalană Segria, unde este situat oraşul Lleida, au revenit sâmbătă la măsurile de izolare. Timp de două săptămâni, localnicii pot trece de punctele de control ale poliţiei numai pentru a merge la serviciu. Oamenilor li s-a recomandat să limiteze cât mai mult întâlnirile.


Citește și : SUA se confruntă cu o probabilitate mai mare de uragane majore în 2020

Potrivit presei locale, în Segria majoritatea noilor cazuri au provenit din ferme, aziluri şi o zonă rezidenţială.

Spania este una dintre ţările europene cele mai afectate de pandemia de COVID-19, cu peste 28.000 decese şi 250.000 de cazuri de infectare confirmate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

‘Ești nebun de legat’: Trump îi face reproșuri lui Netanyahu într-o convorbire privind Libanul

Președintele Trump l-a criticat dur pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în legătură cu escaladarea conflictului din Liban, într-o convorbire telefonică plină de injurii care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.