Japonia a rămas miercuri în stare de alertă, în contextul în care ploile torenţiale afectează în prezent centrul ţării, iar inundaţiile şi alunecările de teren din weekend-ul trecut s-au soldat cu cel puţin 55 de morţi, informează AFP, potrivit agerpres.
Agenţia de Meteorologie din Japonia (JMA) a plasat miercuri dimineaţă în alertă maximă regiunile Gifu şi Nagano, din centrul muntos al ţării. La amiază, nivelul de alertă a fost redus cu o treaptă.
VIDEO: Rescuers in Japan search for survivors following deadly floods.
Rescuers shovel dirt and excavators remove debris following floods and landslides that have claimed over 50 lives in southwest of Japan pic.twitter.com/CNgqCV7o31
— AFP news agency (@AFP) July 8, 2020
Citește și: Masca devine OBLIGATORIE în Catalonia
“În aceste zone, ploile sunt la un nivel fără precedent”, a declarat un responsabil JMA, miercuri dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă.
Începând de sâmbătă dimineaţă, zone vaste din Kyushu, marea insulă din sud-vestul arhipelagului nipon, au fost puternic afectate de ploile torenţiale care au provocat numeroase inundaţii şi alunecări de teren soldate cu victime.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Yoshihide Suga, a confirmat, miercuri, 52 de decese, adăugând că alte trei persoane sunt presupuse decedate.
Acest bilanţ riscă să se agraveze în condiţiile în care douăsprezece persoane sunt date dispărute. De asemenea, autorităţile verifică dacă alte şase decese raportate sunt asociate condiţiilor meteorologice nefavorabile.
大分で働いてた時の親友から送っていただいたその親友の実家の動画です。場所は日田の天ヶ瀬温泉です。助けたい。 pic.twitter.com/Kzt3eE49LD
— 1人の作業療法士として (@oxoxt1) July 7, 2020
Citește și: SUA se retrag oficial din Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Circa 80.000 de salvatori au fost mobilizaţi în ultimele zile în zonele devastate de intemperii, inclusiv membri ai Forţelor de Auto-Apărare Japoneze. 1,4 de milioane de locuitori au primit ordin de evacuare.
Ploile s-au oprit miercuri în mare parte din insula Kyushu, după ce au provocat numeroase victime şi importante pagube materiale.











