StiripesurseDiasporaTuriştii britanici veniţi înapoi acasă din Spania, furioşi din cauză că...

Turiştii britanici veniţi înapoi acasă din Spania, furioşi din cauză că sunt plasaţi în carantină fără vreun ‘preaviz’

Publicat:

Turiştii britanici care s-au întors acasă duminică din vacanţă în Spania erau furioşi din cauza deciziei Guvernului lui Boris Johnson de a-i obliga să intre în carantină, fără vreun ”preaviz”, timp de 14 zile, relatează Reuters, scrie news.ro .

Regatul Unit a anunţat sâmbătă că toţi călătorii care se întorc din Spania după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică (2.00, ora României) sunt obligaţi să intre în carantină timp de două săptămâni, ca măsură de precauţie împotriva noului coronavirus.

Citește și : Polonia declanşează demersuri în vederea retragerii din tratatul european împotriva violenţelor domestice

”Decizia a căzut atât de brutal. Nu ne-a lăsat timp să ne pregătim, deci toată lumea este panicatăă”, a declarat Emily Harrison, originară din Essex, înainte să se îmbarce într-un avion către Londra, pe Aeroportul Madrid-Barajas.

”Trebuia să ne ducem la o nuntă şi să vedem prieteni pe care nu i-am maii văzut de foarte mult timp. Va trebui să anulăm toate aceste planuri. Este într-adevăr deplorabil”, a subliniat ea.


Autorităţile au luat această decizie din cauza unei creşteri puternice a numărului contaminărilor cu covid-19 în Spania după ieşirea din izolare.

Ministrul britanic de Externe Dominic Raab a justificat duminică, la Sky News, această măsură, pe care a prezentat-o drept o ”reacţie în timp real”, în urma unei noi creşteri a numărului contaminărilor cu noul coronavirus vineri, în Spania.

”Nu avem de ce să ne cerem scuze (…). Trebuie să fim în măsură să impunem acţiuni rapide şi decisive”, a declarat Raab.

Una dintre cele mai afectate ţări de pandemie, Spania a înregistrat peste 28.000 de morţi din cauza covid-19 şi 290.000 de contaminări cu noul coronavirus – un bilanţ, cu toate acestea, mai puţin grav decât al Regatului Unit, unde noul coronavirus a ucis peste 45.600 de oameni.

”Sincer, ne simţim mai în siguranţă în Spania”, a apreciat Carolyne Lansell, care se întoarce dintr-un sejur de zece zila la Ibiza, în Insulele Baleare.

Accelerarea epidemiei în Spania provoacă îngrijorare şi în alte ţări europene, în pofida faptului că Guvernul de la Madrid dă asigurări că are ”sub control” noile focare de contaminare şi că ţara este ”sigură”.

Norvegia a anunţat vineri că reimpune o carantină de zece zile persoanelor care se întorc din Spania, începând de sâmbătă.

Citește și : Rio de Janeiro anulează petrecerea de sfârşit de an de pe plaja Copacabana

În Franţa, premierul Jean Castex i-a îndemnat pe francezi să nu se ducă în Catalonia.

Însă decizia Londrei este o lovitură mai grea aplicată Madridului, care încearcă să-şi salveze turismul, dur afectat de pandemie.

Britanicii au reprezentat anul trecut 20% dintre vizitatorii străine ai Spaniei, unde sectorul turistic reprezintă 12% din Produsul Intern Brut (PIB).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.