StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump evită să-l omagieze pe John Lewis

Donald Trump evită să-l omagieze pe John Lewis

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a asigurat că nu ştie cum va rămâne în istorie militantul pentru drepturile civile John Lewis, subliniind că acesta din urmă a boicotat ceremonia de inaugurare a sa din ianuarie 2017, într-un interviu acordat unui site american, citat marţi de AFP, potrivit agerpres.

John Lewis, fost congresman şi unul dintre organizatorii “Marşului de la Washington” din 1963, alături de Martin Luther King, a murit pe 17 iulie, la vârsta de 80 de ani. Personalităţi din toate domeniile i-au adus omagii, iar sicriul său a fost depus sub rotonda Capitoliului, onoare rezervată celor mai importante personalităţi americane.

Citește și: Majoritatea germanilor susțin plecarea trupelor americane

Întrebat de site-ul Axios cum crede că va rămâne în istorie John Lewis, Trump a răspuns: “Nu ştiu, chiar nu ştiu. “Nu-l cunosc pe John Lewis, a ales să nu vină la învestirea mea”, adaugă liderul de la Casa Albă în interviul difuzat luni, înregistrat săptămâna trecută.

John Lewis i s-a opus lui Trump în numeroase rânduri, în afară de boicotarea ceremoniei sale de inaugurare, evocând amestecul rus în alegerile prezidenţiale din 2016 şi avertizând că democraţia americană este în pericol.


Întrebat apoi dacă îl consideră impresionant, Trump răspunde: “Nu pot spune că într-un fel sau altul. Mulţi oameni mi se par impresionanţi, mulţi oameni nu”.

“Nu a venit la inaugurarea mea, nu a venit la discursurile mele privind Starea Uniunii – şi nu e nicio problemă, este dreptul lui”, a insistat Trump. “Nimeni nu a făcut mai mult pentru americanii negri decât mine”, mai spune preşedintele în interviu.

Citește și: Israelul a atacat din nou Siria

Când reporterul reia, din nou, întrebarea despre John Lewis (“Lăsând la o parte relaţia dvs. cu el, vi se pare impresionantă povestea lui, ce a făcut el pentru această ţară?”), Trump răspunde: “A fost cineva care a dedicat multă energie şi mult suflet drepturilor civile, dar au mai existat mulţi alţii”.

Comentariile preşedintelui american vin pe fondul amplelor proteste din întreaga ţară şi al dezbaterii la nivel naţional cu privire la rasism, declanşate după moartea lui George Floyd, un afro-american sufocat de un ofiţer de poliţie alb pe 25 mai, în Minneapolis.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

CUC s-a reunit în ședință

Membrii Comisiei Unificate de Control (CUC) au desfășurat în orașul  Bender o ședință, în cadrul căreia au aprobat decizia de numire a doi observatori...

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

Zeci de moldoveni au căzut pradă escrocilor în doar 24 de ore. Prejudiciul este de milioane

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 2 milioane de lei,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.