StiripesurseDiasporaAustria desfăşoară 1.300 de poliţişti şi militari la frontiere în contextul...

Austria desfăşoară 1.300 de poliţişti şi militari la frontiere în contextul în care numeroşi turişti se contaminează în vacanţă cu COVID-19

Publicat:

Austria va desfăşura 1.300 de angajaţi suplimentari la frontierele sale sudice şi estice, a anunţat marţi guvernul, drept reacţie la o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 care ar fi legată de sezonul turistic de vară, relatează dpa, potrivit agerpres.

Cei 500 de poliţişti şi 800 de soldaţi vor verifica dacă turiştii vin din ţări de mare risc, îi vor asista pe angajaţii din domeniul sanitar în efectuarea testelor şi vor impune măsuri de carantină, a declarat ministrul de interne Karl Nehammer.

Citește și : Sirian arestat în Germania sub suspiciunea de implicare în crime de război

Guvernul a emis, de asemenea, un avertisment de călătorie pentru insulele spaniole din Mediterana, printre care Mallorca şi Ibiza, care s-a adăugat unui alt avertisment existent, referitor la partea continentală a Spaniei.

Persoanele care se întorc din vacanţe în străinătate reprezintă în prezent cel mai mare grup în rândul celor nou infectaţi cu COVID-19.


Autorităţile sanitare din Austria au raportat marţi aproape 300 de noi infectări cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore.

Citește și : Numărul cazurilor de depresie în Marea Britanie s-a dublat în perioada pandemiei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.