StiripesurseSintezeIsraelul acuză Turcia că a eliberat paşapoarte unor membri ai Hamas

Israelul acuză Turcia că a eliberat paşapoarte unor membri ai Hamas

Publicat:

Un diplomat israelian de rang înalt a acuzat miercuri Turcia că a eliberat paşapoarte câtorva zeci de membri ai grupării Hamas din Istanbul, transmite Reuters , scrie agerpres.

Însărcinatul cu afaceri israelian Roey Gilad a apreciat că Turcia a acţionat ‘foarte ostil’, iar guvernul ţării sale va ridica problema faţă de oficialii turci. El a afirmat că Israelul informase deja Turcia despre ‘activităţi legate de terorism’ ale Hamas la Istanbul, dar partea turcă nu a luat nicio măsură.

Citește și : Iranul acordă AIEA acces la două obiective nucleare suspecte

 

Diplomatul a susţinut că israelienii au dovezi privind eliberarea unor paşapoarte şi cărţi de identitate pentru membri Hamas. Organizaţia, care controlează din 2007 Fâşia Gaza, este considerată teroristă de către Israel, Statele Unite şi Uniunea Europeană. Hamas a preluat puterea în Gaza de la forţele loiale preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, iar ulterior a dus trei războaie cu Israelul.


Unele acte au fost deja eliberate, în alte cazuri procedurile sunt în curs, însă ‘este vorba despre zeci’, a spus Gilad. ‘Avem deja un document pe care îl vom prezenta guvernului sub formă de copie’, a precizat el, adăugând că ‘dacă judecăm după ultima experienţă avută la prezentarea unui portofoliu solid către guvern (…) fără a primi vreo replică, trebuie să spun că nu sperăm prea mult că de data asta se va face ceva’. El a mai susţinut că unii din beneficiari finanţează şi organizează terorismul, de la Istanbul şi că mulţi au sosit în Turcia în 2011, în cadrul unui acord cu Israelul pentru eliberarea unui soldat israelian luat prizonier, în schimbul a peste 1000 de prizonieri palestinieni.

Ministerul de Externe de la Ankara nu a răspuns imediat solicitărilor de a comenta acuzaţiile. Turcia negase deja că Hamas desfăşoară activităţi legate de terorism la Istanbul şi consideră că este vorba de o mişcare politică legitimă, validată prin alegeri democratice.

Citește și : Iulia Timoşenko, în stare gravă din cauza COVID-19

În urmă cu câteva zile, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a întâlnit cu lideri ai Hamas sosiţi în vizită în Turcia, reaminteşte Reuters. Sâmbătă, el l-a primit la Istanbul pe Ismail Haniyeh, însoţit de alţi oficiali Hamas, a doua oară anul acesta. Washingtonul a obiectat faţă de acest gest, afirmând că unul din cei implicaţi are legături cu atacuri teroriste, deturnări şi răpiri. Ankara a respins aceste critici.

În ciuda legăturilor comerciale strânse, relaţiile dintre Turcia şi Israel s-au deteriorat în ultimii ani. În 2018, cele două ţări şi-au expulzat reciproc ambasadorii. Erdogan a condamnat de mai multe ori ocupaţia israeliană din Cisiordania şi tratamentul la care sunt supuşi palestinienii de către Israel.

Miercuri, Gilad a declarat că tensiunile actuale exclud orice cooperare privind exploatarea zăcămintelor de gaz din estul Mării Mediterane, unde Turcia contestă pretenţiile Greciei, Ciprului şi aliaţilor acestora. Chiar dacă relaţiile bilaterale se vor îmbunătăţi, Israelul nu va ‘arunca la coş’ alianţele strategice construite cu alte ţări în ultimii 10 ani şi nu va sacrifica Grecia, Ciprul sau Egiptul, a avertizat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.