StiripesurseSintezeIranul l-a convocat pe ambasadorul Germaniei pentru a protesta împotriva poziţiei...

Iranul l-a convocat pe ambasadorul Germaniei pentru a protesta împotriva poziţiei UE în cazul execuției lui Ruhollah Zam

Publicat:

Iranul l-a convocat duminică pe ambasadorul Germaniei, pentru a protesta împotriva poziţiei Uniunii Europene (UE) care a condamnat în mod ferm execuţia opozantului iranian Ruhollah Zam, informează AFP, potrivit agerpres.  

Directorul Departamentului pentru Europa din cadrul Ministerului de Externe iranian a denunţat în faţa ambasadorului Hans-Udo Muzel, a cărui ţară asigură preşedinţia turnantă a Consiliului UE, comunicatul european ca fiind “o ingerinţă inacceptabilă în treburile interne” ale Iranului, a anunţat agenţia de presă Irna. El a denunţat de asemenea ceea ce a calificat drept “indulgenţă a unor ţări europene” faţă de “elemente ce promovează violenţa şi comit acte teroriste” împotriva Iranului.

Citește și : Pfizer și Moderna vor avea venituri de 32 miliarde de dolari din vaccinul anti-Covid doar în 2021

Şi reprezentantul Franţei ar urma să fie convocat puţin mai târziu duminică în aceeaşi problemă, potrivit agenţiei de presă iraniene.

Jurnalistul disident iranian Ruhollah Zam, care a fost condamnat pentru instigare la violenţă în timpul protestelor antiguvernamentale din 2017, a fost executat sâmbătă, prin spânzurare, a anunţat televiziunea de stat iraniană. Curtea Supremă a Iranului a confirmat marţi condamnarea la moarte a lui Zam, care a fost capturat în 2019 după ani de exil.


UE a condamnat sâmbătă “în termenii cei mai fermi” execuţia lui Zam, amintind de opoziţia sa faţă de pedeapsa capitală şi estimând drept “imperativ ca autorităţile iraniene să respecte drepturile acuzaţilor şi să înceteze să recurgă la mărturii televizate pentru a stabili şi a le demonstra vinovăţia”.

Citește și : Emmanuel Macron se întâlneşte luni la Palatul Elysée cu Charles Michel, Ursula von der Leyen și Pedro Sanchez

Franţa a denunţat la rândul său “un act barbar şi inacceptabil”.

Zam a trăit în exil mai mulţi ani în Franţa înainte de a fi arestat de Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, în circumstanţe obscure. Arestarea sa a fost anunţată în octombrie 2019, dar Iranul nu a specificat locul sau data faptelor, acuzându-l pe opozantul în vârstă de în jur de 40 de ani că este condus de serviciile de informaţii franceze şi susţinut de serviciile secrete ale Statelor Unite şi Israelului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.