StiripesurseDiasporaSenatul italian dă aprobarea finală pentru relaxarea măsurilor antiimigraţie

Senatul italian dă aprobarea finală pentru relaxarea măsurilor antiimigraţie

Publicat:

Senatul italian a aprobat vineri un decret de securitate ce deschide calea către eliminarea reformelor în domeniul imigraţiei promovate de fostul ministru de interne Matteo Salvini, transmite dpa, potrivit agerpres.

Numai trei parlamentari s-au opus vineri decretului la vot, care a avut loc după o altercaţie produsă în ajun, când, pentru a-i despărţi pe politicieni din tabere diferite, a fost nevoie de intervenţia uşierilor.

Citește și : Statele Unite au impus o serie de sancţiuni regimului Maduro

Agenţia de ştiri ANSA a relatat că altercaţia s-a iscat după ce senatori ai partidului Liga (extremă dreapta) au obiectat faţă de procesul de votare.

Noile prevederi reduc amenzile pentru navele de salvare care intră fără autorizare în porturi de la 500.000 de euro la o sumă între 10.000 şi 50.000 de euro.


Respingerea migranţilor care au nevoie de protecţie va deveni mai dificilă, iar măsurile de luptă împotriva traficului de droguri vor fi înăsprite.

Citește și : Biden consideră că acuzaţiile la adresa fiului său îl vizează pe el: ‘Sunt folosite pentru a se ajunge la mine’

Ca ministru de interne din partea Ligii, Matteo Salvini a introdus legi antiimigraţie punitive în 2018 şi 2019.

Prim-ministrul Giuseppe Conte, care era deja premier la acea vreme, a promis că va elimina aceste măsuri după ce Liga a părăsit coaliţia de guvernare şi Partidul Democrat i-a luat locul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.