StiripesurseȘtirile zileiCutremur cu magnitudinea 6,3 în Filipine

Cutremur cu magnitudinea 6,3 în Filipine

Publicat:

Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs vineri în Filipine, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), făcând să se cutremure clădirile şi întrerupând liturghiile de Crăciun, dar fără să se înregistreze victime sau pagube materiale, notează AFP, potrivit agerpres.

Mişcarea telurică s-a produs în provincia Batangas, pe insula principală Luzon, la orele 07.43 (joi, 23.43 GMT), potrivit USGS.

Citește și : Regatul Unit şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord comercial post-Brexit

Adâncimea mare (114 kilometri) face slabă posibilitatea să existe victime ori pagube materiale importante, potrivit institutului american.

Numeroşi martori au povestit însă că în capitala Manila clădirile s-au cutremurat şi liturghiile de Crăciun au fost întrerupte. “Serviciul religios a marcat o pauză, dar oamenii nu au intrat în panică”, a declarat Carlo Caceres, şeful poliţiei din Calatagan, oraş apropiat de epicentrul seismului la 90 de kilometri sud de Manila.


“Se înregistrează frecvent cutremure de pământ în regiune şi oamenii sunt mai mult sau mai puţin obişnuiţi”, a adăugat el.

Citește și : Barnier, despre acordul post-Brexit: ‘Ziua de azi este o uşurare. Ceasul nu mai ticăie’

Filipinele sunt situate pe “Cercul de Foc” al Pacificului, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă cutremure de pământ frecvente şi activitate vulcanică semnificativă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.