StiripesurseȘtirile zileiGorbaciov speră la o relansare a relaţiilor ruso-americane

Gorbaciov speră la o relansare a relaţiilor ruso-americane

Publicat:

Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a îndemnat miercuri la o “normalizare a relaţiilor” dintre SUA şi Rusia, în ziua în care preşedintele american ales Joe Biden va depune jurământul, informează AFP, potrivit agerpres.

“Relaţiile actuale sunt sursa unei mari îngrijorări. Din nefericire, aceasta este realitatea. Însă aceasta mai înseamnă că trebuie să se facă ceva pentru normalizarea relaţiilor”, a declarat Gorbaciov într-un interviu pentru agenţia de presă TASS.

Citeşte şi: Trump a discutat cu apropiaţii săi despre formarea propriului partid

“Avem nevoie să vorbim între noi, pentru ca intenţiile şi acţiunile noastre să fie clare”, a continuat fostul şef de stat, astăzi în vârstă de 89 de ani, dând drept exemplu experienţa sa la conducerea Uniunii Sovietice. “Atunci când am reluat dialogul, ne-am întâlnit la cel mai înalt nivel – după o pauză de şase ani!”, a amintit el.

“Trebuie început de undeva. Nu ne putem închide în sine”, a mai spus Gorbaciov, care a îndemnat la dialog între cele două capitale şi şi-a reiterat apelul în vederea prelungirii tratatului pentru dezarmare nucleară Noul START, ce urmează să expire la 5 februarie.


Succesor al tratatului START 1, semnat în 1991 de Mihail Gorbaciov şi George H.W. Bush, tratatul Noul START menţine arsenalele celor două ţări mult sub nivelul lor din timpul Războiului Rece. În vigoare din 2011, el limitează la 700 numărul de lansatoare nucleare strategice desfăşurate şi la 1.550 numărul de focoase nucleare.

Citeşte şi: Steve Bannon se numără printre americanii graţiaţi de Trump

Expirarea apropiată, pe 5 februarie, a tratatului Noul START a fost sursă de tensiuni între Washington şi Moscova, care au dispute cu privire la termenii pentru reînnoirea acestuia.

“Cred că ar fi posibilă o punere de acord asupra unor reguli ale jocului, apoi să se vadă dacă acestea sunt respectate. Şi dacă ele nu sunt respectate, să vorbim deschis despre asta, să discutăm despre ceea ce nu funcţionează, ce probleme”, a adăugat Gorbaciov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.