StiripesurseDiasporaȘeful diplomației germane: 'Navalnîi trebuie eliberat imediat'

Șeful diplomației germane: ‘Navalnîi trebuie eliberat imediat’

Publicat:

Ministrul de externe german Heiko Maas a cerut marţi eliberarea imediată a opozantului Aleksei Navalnîi, calificând pedeapsa cu închisoarea în cazul opozantului Kremlinului drept o ”lovitură dură” dată statului de drept în Rusia, relatează AFP, scrie agerpres.  

“Verdictul de astăzi împotriva lui Aleksei Navalnîi este o lovitură dură la adresa libertăţilor fundamentale şi a statului de drept în Rusia”, a scris Maas într-un mesaj postat pe Twitter. “Navalnîi trebuie eliberat imediat”, a insistat el.

Citește și : Cancerul de sân este cel mai răspândit tip de cancer în lume (OMS)

Un tribunal din Moscova l-a condamnat marţi pe opozantul rus Aleksei Navalnîi, critic acerb al Kremlinului, la trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a decis că acesta a încălcat condiţiile de eliberare în urma unei condamnări cu suspendare în 2014, dar a spus că termenul său de închisoare va fi scurtat pentru timpul în care s-a aflat în arest la domiciliu, notează Reuters.

Navalnîi, unul dintre cei mai virulenţi critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost arestat la 17 ianuarie pe un aeroport din Moscova la revenirea sa în Rusia din Germania, unde a primit îngrijiri după ce a fost otrăvit în august cu agent neurotoxic din familia Noviciok cu caracter militar.


Citește și : Procesul lui Aleksei Navalnîi într-un dosar în care CEDO a condamnat deja Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.