StiripesurseȘtirile zileiChina își dorește resetarea relațiilor cu SUA

China își dorește resetarea relațiilor cu SUA

Publicat:

Consilierul de stat şi ministrul chinez de externe Wang Yi a cerut administraţiei preşedintelui SUA Joe Biden să colaboreze cu Beijingul pentru a redeschide dialogul dintre cele două ţări care să restabilească o relaţie bilaterală deteriorată în perioada preşedinţiei lui Donald Trump, transmite luni Reuters, potrivit agerpres.

Wang YI a declarat că acţiunile administraţiei Trump de suprimare şi de limitare a Chinei au cauzat daune incomensurabile şi a cerut Washingtonului să elimine tarifele impuse produselor chinezeşti şi să renunţe la ceea ce diplomatul chinez a calificat ca fiind o suprimare iraţională a sectorului tehnologic chinez.

Citește și: Numărul de infectări este în continuă scădere în New York

Şeful diplomaţiei chineze a cerut, de asemenea, SUA să respecte interesele fundamentale ale Chinei, să nu mai intervină în afacerile interne ale Beijingului şi să nu mai “uneltească” cu forţele separatiste în favoarea independenţei Taiwanului.

“În ultimii ani, SUA au întrerupt practic dialogul bilateral la toate nivelurile”, a spus Wang.


“Suntem pregătiţi să avem o comunicare sinceră cu partea americană şi să purtăm dialoguri menite să rezolve problemele”.

Wang s-a referit la recenta discuţie telefonică dintre preşedinţii Xi Jinping şi Joe Biden ca la un pas pozitiv.

Aceste declaraţii survin într-un moment în care relaţia bilaterală se află la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii.

SUA şi China s-au confruntat pe mai multe fronturi, inclusiv cel comercial, dar şi al acuzaţiilor de încălcare a drepturilor omului în cazul minorităţii musulmane uigure din regiunea Xinjiang, precum şi al revendicărilor teritoriale ale Beijingului în Marea Chinei de Sud, bogată în resurse.

Citește și: TRAGEDIE aviatică în Mexic (VIDEO)! Cel puțin șase oameni au murit!

Cu toate acestea, administraţia Biden a semnalat că va menţine presiunea asupra Beijingului.

Preşedintele Joe Biden şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la practicile comerciale “coercitive şi neloiale” ale Chinei şi şi-a exprimat susţinerea faţă de poziţia administraţiei Trump care a acuzat regimul de la Beijing că a comis un genocid împotriva minorităţilor musulmane din Xinjiang.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.