StiripesurseDiasporaUE intenţionează să interzică exporturile de vaccinuri produse de AstraZeneca, în...

UE intenţionează să interzică exporturile de vaccinuri produse de AstraZeneca, în contextul tensiunilor cu Marea Britanie

Publicat:

Uniunea Europeană intenţionează să interzică exporturile de vaccinuri produse de compania britanico-suedeză AstraZeneca până când vor fi onorate obligaţiile contractuale, în contextul tensiunilor cu Marea Britanie, informează mediafax.

“Ne vom asigura că vaccinurile produse de această companie rămân în Europa, până onorează contractul”, afirmă Thierry Breton, comisarul UE pentru Afaceri Interne, potrivit agenţiei DPA şi publicaţiei Süddeutsche Zeitung.

Citește și : Carantină OBLIGATORIE la hotel pentru toţi cei care ajung în Irlanda din ‘ţările roşii’

Grupul farmaceutic britanico-suedez urma să livreze Uniunii Europene 120 de milioane de doze de vaccin anticoronavirus în primul trimestru, dar a livrat doar 30 de milioane de doze.

“Ne aşteptăm ca vaccinurile produse pe teritoriul european să le fie livrate statelor europene”, a declarat, la rândul său, Stella Kyriakides, comisarul UE pentru Sănătate.


Uniunea Europeană a anunţat, miercuri, impunerea de restricţii suplimentare privind exporturile de vaccinuri, în contextul tensiunilor cu Guvernul Marii Britanii. “Obiectivul este ca firmele să îşi onoreze contractele cu UE înainte de a exporta în alte zone din lume”, a argumentat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, conform postului tv FranceInfo.

Franţa acuză Marea Britanie de”şantaj”

Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, a acuzat Guvernul Boris Johnson de “şantaj”.

“Avem nevoie de o relaţie de cooperare, dar nu putem continua în acest mod. Marea Britanie se laudă că a vaccinat multe persoane cu prima doză, dar acum susţine că are nevoie de noi livrări, pentru doza a doua. Nu pot recurge la şantaj”, a subliniat Jean-Yves Le Drian.

Sistemul actual, aprobat de Uniunea Europeană în ianuarie, prevede ca exporturile de vaccinuri anticoronavirus în afara spaţiului comunitar să aibă aprobarea statului UE de unde pleacă dozele şi a Comisiei Europene. Acum, Comisia Europeană va înăspri condiţiile de export spre ţările care au propriile capacităţi de producţie de vaccinuri şi care nu exportă vaccinuri spre Uniunea Europeană.

Citește și : O singură doză din vaccinul Pfizer oferă un răspuns imun puternic împotriva COVID-19

Anumite ţări blochează exporturile de doze de vaccin anti-Covid-19 spre Uniunea Europeană “fie prin lege, fie prin aranjamente contractuale cu producători de vaccinuri”, argumentează Comisia Europeană, care va introduce principiul “reciprocităţii” în relaţia cu astfel de ţări.

Uniunea Europeană a exportat aproximativ zece milioane de doze de vaccinuri anticoronavirus în Marea Britanie în perioada 1 februarie – 15 martie, dar nu a primit nicio doză din vaccinurile produse de compania AstraZeneca pe teritoriul britanic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.