StiripesurseȘtirile zileiUn om a murit și 12 sunt dispăruți după răsturnarea unei...

Un om a murit și 12 sunt dispăruți după răsturnarea unei nave în Golful Mexic – VIDEO

Publicat:

O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte doisprezece erau în continuare date dispărute miercuri, în largul statului american Louisiana, după ce o navă s-a răsturnat în Golful Mexic, relatează joi AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Paza de coastă americană şi mai multe ambarcaţiuni private au plecat în căutarea supravieţuitorilor, membri ai echipajului navei industriale Seacor Power, cu o lungime de aproape 40 de metri, care s-a răsturnat în timpul unei furtuni în apropiere de Port Fourchon, la aproximativ 160 de kilometri sud de New Orleans.

Citește și: Washingtonul reacționează dur la ultimul anunț al Teheranului

Nava, cu 19 persoane la bord, a emis un semnal de pericol, marţi, în jurul orei locale 16:30, a declarat căpitanul Will Watson, căpitanul pazei de coastă. Condiţiile de navigaţie erau ”dificile”, a explicat el într-o conferinţă de presă.


În urma unei operaţiuni de salvare au fost salvate şase persoane, marţi seara.

”Din păcate, am recuperat un cadavru de la suprafaţa apei”, a spus căpitanul, adăugând că ”operaţiunile de căutare continuă pentru găsirea celorlalţi doisprezece” membri ai echipajului.

”Facem tot ceea ce ne stă în putinţă”, a precizat Watson adăugând că în cadrul operaţiunilor de căutare şi salvare sunt utilizate toate ”resursele disponibile”.

El a precizat că există posibilitatea ca unele dintre persoanele date dispărute să fi rămas blocate în interiorul navei răsturnate.

Potrivit reprezentantului pazei de coastă, la momentul producerii incidentului, vântul bătea cu 129 de kilometri la oră.

Ambarcaţiunea este deţinută de compania Seacor Marine cu sediul în Houston.

Citește și: Un sfert din decesele Covid NU SUNT CAUZATE de virus

”Suntem profund îndureraţi de vestea răsturnării vasului şi colaborăm îndeaproape cu paza coastă americană şi autorităţile locale oferind suport în cadrul operaţiunilor de salvare pentru localizarea apreciaţilor noştri membri”, a declarat pentru Reuters o purtătoare de cuvânt a companiei.

Potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sunt prognozate în continuare vânt puternic şi condiţii de grindină. O atenţionare de inundaţii rămâne în vigoare până joi dimineaţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.