StiripesurseDiasporaRenault nu va investi în noul motor diesel

Renault nu va investi în noul motor diesel

Publicat:

Producătorul auto francez Renault SA nu va investi în dezvoltarea unui nou motor pentru a fi utilizat la ultima generaţie de vehicule diesel pe care o va produce şi în schimb va adapta modelele sale existente, le-a spus vineri acţionarilor directorul general Luca de Meo, transmite Reuters, potrivit agerpres

Companiile auto accelerează trecerea de la vehicule diesel la cele electrice, încurajate de creşterea cererii din partea consumatorilor pentru maşini ecologice, şi pe fondul reglementărilor mai dure privind poluarea de emisiile.

Citește și : Aleksei Navalnîi IESE din greva foamei

Renault produce propriile sale motoare şi mult timp a furnizat motoare diesel pentru alte companii auto. Renunţarea la investiţiile în motoare diesel vine pe fondul planului de reducere a costurilor.

Joi, Renault a raportat o scădere de 1,1% a veniturilor, până la 10 miliarde de euro, în primul trimestru, chiar dacă numărul total de vehicule vândute la nivel global a crescut cu 1,1% până la 665.038 de unităţi în primele trei luni ale acestui an.


Anul trecut, Renault a raportat pierderi record de opt milliarde de euro în condiţiile în care veniturile grupului au scăzut cu 21,7%, până la 43,474 miliarde de dolari, iar numărul de autovehicule vândute a scăzut cu 21,3% până la 2,95 milioane unităţi.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Citește și : Țările baltice susțin Cehia în conflictul cu Rusia și expulzează patru diplomaţi ai Moscovei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.