StiripesurseȘtirile zileiTalibanii au preluat controlul asupra încă unui district strategic din Afganistan

Talibanii au preluat controlul asupra încă unui district strategic din Afganistan

Publicat:

Militanţii talibani au preluat controlul asupra încă unui district strategic din provincia centrală afgană Wardak, au anunţat oficiali locali citaţi de dpa, potrivit agerpres. Este al doilea avans teritorial marcat de talibani în decurs de două zile.

Militanţii au cucerit după patru zile de lupte districtul Jalriz din Wardak, au precizat doi consilieri provinciali, Mohammad Sardar Bakhtyari şi Khuwani Sultani. Circa 35 de forţe de securitate afgane staţionate în district s-au predat talibanilor după cel puţin 48 de ore de rezistenţă înverşunată, au menţionat aceştia.

Citeşte şi: Mii de cehi cer în stradă independenţa justiţiei – Black News

Ei au adăugat că armata naţională a încercat să trimită întăriri pe cale aeriană, dar operaţiunea a eşuat.

După districtul Nerkh, săptămâna trecută, Jalriz este al doilea din provincia Wardak care cade în ultima vreme în mâinile talibanilor. Este considerat unul din districtele esenţiale ale provinciei centrale atât de către talibani cât şi de către guvernul local pentru că face legătura atât între alte districte din Wardak, cât şi cu alte zone din centrul Afganistanului, inclusiv provincia Bamyan.


Având sub control Jalrizul, talibanii pot viza şi captura mai uşor noi districte din Wardak, au menţionat oficialii citaţi.

Joi, talibanii au capturat districtul Dawlat Shah din provincia estică Laghman, practic fără să li se opună rezistenţă, iar cu câteva zile înainte de victoria strategică din Nerkh, care este aproape de Kabul, militanţii au preluat controlul unui district din provincia nordică Baghlan.

Citeşte şi: Hamas revendică VICTORIA în confruntarea armată cu Israelul – Black News

Talibanii şi-au intensificat atacurile asupra capitalelor provinciale, centrelor districtuale şi bazelor forţelor de securitate în contextul retragerii forţelor internaţionale din Afganistan, începută la 1 mai.

Retragerea, ce urmează să se încheie la 11 septembrie, după 20 de ani de la atacurile de la Turnurile gemene din New York care au declanşat invazia din Afganistan, atrage asupra ţării perspective potenţial sumbre, având în vedere intensificarea atacurilor rebelilor talibani şi menţinerea prezenţei grupării Stat Islamic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.