StiripesurseȘtirile zileiSudanul 'SE SUCEŞTE' în construcţia unei baze militare ruse pe teritoriul...

Sudanul ‘SE SUCEŞTE’ în construcţia unei baze militare ruse pe teritoriul său

Publicat:

Sudanul reexaminează un acord, încheiat cu Rusia în timpul fostului preşedinte Omar Hassan al-Bashir, pentru construcţia unei baze navale la Port Sudan, din cauza unor clauze considerate “prejudiciabile”, a declarat un înalt responsabil militar, relatează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit lui Mohamed Othman al-Hussein, şeful statului major al armatei sudaneze, o vizită a unei delegaţii ruse în Sudan săptămâna trecută a reprezentat prilejul de a purta “discuţii vizând reexaminarea acordului pentru a servi interesele Sudanului”, a declarat el într-un interviu televizat marţi seară.

Citeşte şi: Canadienii vor putea fi vaccinaţi cu alt ser la rapel decât cel folosit la prima doză – Black News

Acordul a fost discutat în 2017 între preşedintele rus, Vladimir Putin, şi Omar Hassan al-Bashir, înlăturat în 2019 sub presiunea străzii.

Rusia a anunţat semnarea unui acord pentru construirea bazei în decembrie anul trecut. Acesta permite Rusiei să staţioneze până la patru nave de război, în timp ce în bază urmau să se afle până la 300 de oameni, personal civil şi militar.


Rusia a precizat că acordul ar urma să-i prevadă dreptul de a transporta, prin porturile şi aeroporturile ţării, a “armelor, muniţiilor şi echipamentelor pentru funcţionarea bazei”.

Potrivit media sudaneze, autorităţile de la Khartoum au suspendat recent acordul, cerând retragerea echipamentelor instalate la Port Sudan. Însă în aprilie, ambasada rusă a afirmat că aceste informaţii de presă sunt eronate şi că Moscova nu a primit nicio notificare de la Khartoum în acest sens.

În interviul său, Mohamed Othman al-Hussein a declarat că acordul conţinea clauze “într-o oarecare măsură prejudiciabile pentru ţară”, fără alte precizări. Potrivit lui, atâta timp cât acordul nu a fost ratificat de consiliul legislativ, care încă nu a fost format, “avem libertatea de a discuta”.

Citeşte şi: Lukaşenko se bazează pe armata rusă: ‘În caz de nevoie, ruşii sunt aici în 24 de ore!’ – Black News

Sudanul a fost multă vreme dependent militar de Rusia, în special în timpul deceniilor de sancţiuni americane. Din august 2019, guvernul de tranziţie încearcă să iasă din izolarea internaţională a ţării, notează France Presse.

În decembrie anul trecut, Washingtonul a retras Sudanul de pe lista statelor care susţin terorismul.

“Am început să ne reconstruim legăturile militare cu SUA”, a mai spus şeful statului major, adăugând că Sudanul este “deschis la cooperare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Locuitori din Soroca, fără apă. Oamenii refuză contractele din cauza tarifului

Sute de locuitori ai municipiului Soroca nu au, de mai bine de o săptămână, apă la robinet. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei comisie...

Aplauze în Parlament în memoria lui Eugen Doga

Ședința Parlamentului a debutat astăzi cu un moment de reculegere și aplauze dedicate compozitorului Eugen Doga, decedat acum un an. Citește și: Partidul Nostru cere...

Partidul Nostru cere crearea unei comisie de anchetă privind escrocheriile telefonice

Deputații fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru” cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor. Citește și: Moldova...

Moldova și Ucraina mizează pe sprijin reciproc în procesul de aderare la UE

Republica Moldova și Ucraina au nevoie una de cealaltă în procesul de integrare europeană și vor continua să își susțină reciproc parcursul spre Uniunea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.