StiripesurseȘtirile zileiRepublicanii din Congres cer DEMITEREA lui Anthony Fauci

Republicanii din Congres cer DEMITEREA lui Anthony Fauci

Publicat:

Congresmani republicani au cerut marţi demiterea consilierului medical al Casei Albe, Anthony Fauci, în dizgraţia lui Donald Trump, pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, notează AFP, potrivit agerpres.

“Dr. Fauci nu a fost ales de americani. El nu a fost ales să conducă economia noastră. El nu a fost ales să decidă cu privire la educaţia copiilor ignorând părinţii şi, totuşi, dr. Fauci ne controlează practic viaţa de un an”, a acuzat parlamentara trumpistă Marjorie Taylor Green, prezentând un proiect de lege care solicită demiterea acestuia.

Citește și: Primele raiduri aeriene în Gaza după armistiţiul din 21 mai – Black News

“Fauci a minţit. Au murit oameni”, a proclamat o pancartă decorată cu o fotografie a respectatului imunolog, care a servit sub şapte preşedinţi din ambele partide, dar a devenit coşmarul lui Donald Trump la sfârşitul mandatului său.

Acest text nu are nicio şansă să fie aprobat într-un Congres controlat de democraţi, dar o jumătate de duzină de membri republicani ai Camerei Reprezentanţilor au profitat de prezentarea lui pentru a scoate la iveală faptul că omul de ştiinţă a înşelat ţara, sprijinindu-se pe o serie de e-mailuri publicate recent.


“Dr. Fauci a minţit luni întregi despre originile virusului din Wuhan”, l-a acuzat Paul Gosar, vorbind despre uriaşul oraş Wuhan, în China, unde virusul a apărut pentru prima dată la sfârşitul anului 2019.

El “a dat recomandări contradictorii cu privire la sursa virusului, transmiterea virusului, virulenţa virusului, eficacitatea măştilor şi vaccinurilor, eficacitatea distanţării sociale”, a continuat republicanul.

Pandemia a apărut în Statele Unite în ultimul an de mandat al lui Donald Trump, a cărui gestionare a fost aspru criticată. Bilanţul a depăşit marţi 600.000 de morţi din cauza COVID-19 în această ţară, cea mai îndoliată din lume.

Succesorul său democrat, Joe Biden, şi Casa Albă au reiterat încrederea lor în dr. Fauci după publicarea e-mailurilor sale.

Citeşte şi: Coronavirusul se afla în SUA încă din decembrie 2019 – Black News

Grupul de conservatori a repetat, de asemenea, acuzaţiile împotriva Institutului de Virusologie din Wuhan, vizând în special aşa-numitele cercetări “câştig de funcţie” (gain-of-function, în engleză) care constau în modificarea deliberată a codului genetic al unei molecule.

Directoarea unuia dintre laboratoarele acestui institut, Shi Zhengli, a respins aceste acuzaţii de manipulare genetică periculoasă, într-un interviu publicat luni de jurnalul New York Times.

“Există un cuvânt pentru asta: o armă biologică”, a subliniat Marjorie Taylor Greene. “Am fost cu toţii victime ale unei arme biologice? Cerem răspunsuri şi dr. Fauci trebuie să le dea”, a mai spus parlamentara, o susţinătoare a teoriilor conspiraţioniste. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CMC refuză înființarea unei instituții pentru relații interetnice

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a respins proiectul de înființare a unei instituții publice dedicate relațiilor interetnice. Citește și: Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de...

Dispute între MEC și Primăria Chișinău pe rețele. Mărul discordiei – reforma RESTART

Noi dispute între Ministerul Educației și Primăria Chișinău, de această dată pe subiectul transferului școlilor din subordinea APL-urilor în cea a autorităților teritoriale de...

Igor Grosu comentează blocajul privind alegerile din Găgăuzia

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat blocajul creat în procesul de organizare a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Citește și: Escrocheriile online și telefonice...

Victor Negrescu: Scenariul unirii Moldovei cu România trebuie luat în considerare

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, citat de agenția INFOTAG, consideră că unificarea Moldovei cu România trebuie luată în considerare. Citește și: Deputatul Costiuc denunță reangajarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.