StiripesurseDiasporaPrima sesiune plenară a Conferinţei privind viitorul Europei s-a desfăşurat la...

Prima sesiune plenară a Conferinţei privind viitorul Europei s-a desfăşurat la Strasbourg

Publicat:

Politicieni şi cetăţeni europeni s-au reunit sâmbătă într-o sesiune specială pentru a analiza viitorul Uniunii Europene, cu scopul de a face politica mai reprezentativă, mai reactivă şi mai democratică, transmite DPA, potrivit agerpres.  

Scopul este de a veni cu propuneri concrete până la începutul anului 2022, care vor fi apoi deliberate de membrii UE şi de Parlamentul European.

Citește și : Putin încearcă să ofere partidului la putere în Rusia un impuls preelectoral

”Ce funcţionează, ce trebuie schimbat? Cum să creăm o Uniune care să fie adecvată pentru următoarele decenii? Cum să creăm o Uniune care să fie mai rezistentă, să acţioneze mai rapid şi să fie mai eficientă?”, a punctat Guy Verhofstadt, membru belgian al Parlamentului European care prezidează conferinţa, în declaraţia sa de deschidere a primei sesiuni plenare a acesteia, în prezenţa reprezentanţilor celor trei mari instituţii ale UE, precum şi a camerelor consultative ale acestora, a statelor membre şi a societăţii civile.

Potrivit oficialului european, printre subiectele care urmează să fie discutate se numără modalităţile de accelerare a procesului decizional democratic şi modalităţile de depăşire a veto-urilor care blochează proiectele UE, aluzie la faptul că problemele de politică externă şi fiscală necesită aprobarea unanimă a celor 27 de membri ai UE, o cerinţă pe care unii ar dori să o anuleze.


Există, de asemenea, apeluri pentru a acorda Parlamentului European o mai mare influenţă, în special în ceea ce priveşte numirile în posturi-cheie ale UE.

Mulţi dintre vorbitorii de la evenimentul de la Strasbourg – unii în direct, alţii online – s-au referit la necesitatea de a implica cetăţenii UE în politică, în special pe teme precum schimbările climatice, migraţia, forţa de muncă, schimburile academice şi libertatea de călătorie.

Conferinţa a fost concepută ca fiind deschisă. Pe lângă sesiunea plenară, Conferinţa privind viitorul Europei se va desfăşura sub forma unei platforme online multilingve care va permite cetăţenilor europeni să îşi împărtăşească viziunea asupra viitorului Europei. Astfel, ei au posibilitatea de a participa online şi chiar de a-şi înfiinţa propriile grupuri de discuţii.

Citește și : SUA donează 2,5 milioane de doze de vaccin Taiwanului

Platforma, care a fost lansată la mijlocul lunii aprilie, a atras peste 17 700 de participanţi până sâmbătă. UE are o populaţie de aproximativ 450 de milioane de locuitori, remarcă AFP, care punctează că propunerile care vor rezulta din aceste lucrări sunt aşteptate în primăvara anului 2022, care coincide cu preşedinţia franceză a Consiliului şi cu alegerile în care este în joc realegerea lui Emmanuel Macron, care intenţionează să plaseze Europa în centrul campaniei sale.

Următoarea sesiune a Conferinţei privind viitorul Europei este programată pentru 22-23 octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.