StiripesurseExternePoliţia germană a percheziţionat casele unor presupuși jihadiști

Poliţia germană a percheziţionat casele unor presupuși jihadiști

Publicat:

Poliţia germană a percheziţionat miercuri 10 apartamente aparţinând unor presupuşi susţinători ai grupării jihadiste Stat Islamic, în landul Hessa (centrul Germaniei), informează DPA, potrivit agerpres.

Percheziţiile au fost efectuate ca parte a cinci anchete preliminare privind finanţarea activităţii teroriste şi pregătirea pentru comiterea unui act grav de ameninţare violentă a statului.

Citește și: Veneția INTERZICE navigarea marilor vase de croazieră

Printre locurile percheziţionate s-au aflat locuinţe din oraşele Darmstadt şi Kassel. Au fost confiscate echipamente de stocare, bani lichizi şi alte probe.

Cei zece suspecţi vizaţi de operaţiunea poliţiei sunt două femei şi opt bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 51 de ani. Ei provin din Germania, Afganistan, Turcia şi Kosovo.


Citește și: Joe Biden îi critică dur pe republicanii americani: ‘Este un atac împotriva democraţiei’

În timpul percheziţiilor nu au fost operate arestări, a declarat Nadja Niesen, purtătoare de cuvânt a Parchetului din oraşul Frankfurt-am-Main.

În patru cazuri, investigaţiile preliminare au avut ca obiect suspiciunea de finanţare a grupării jihadiste prin intermediul donaţiilor.

Într-un alt caz, a existat bănuiala de pregătire a unui act de violenţă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.