StiripesurseȘtirile zileiPrimul pacient indian cu covid S-A INFECTAT pentru a doua oară

Primul pacient indian cu covid S-A INFECTAT pentru a doua oară

Publicat:

Primul pacient înregistrat oficial în India ca fiind contaminat cu noul coronavirus, o studentă ce se aflase la începutul epidemiei în oraşul chinez Wuhan, a fost testat pozitiv pentru a doua oară, a anunţat miercuri un responsabil medical indian, informează AFP, potrivit agerpres.

Tânăra de 21 de ani, originară din statul Kerala (sud-vest) şi care nu este vaccinată, nu prezintă niciun simptom, dar se află la izolare la domiciliul său, a precizat Reena KJ, responsabil medical al districtului Thrissur.

Citește și: George W. Bush CRITICĂ retragerea din Afganistan: ‘Este o greșeală!’

Ea a fost testată din nou pozitiv în timpul unui control de rutină înaintea unei călătorii la New Delhi.

Pacienta făcea parte dintre studenţii indieni la medicină care s-au întors din Wuhan în ianuarie 2020 după prima apariţie a virusului în oraşul chinez. Ea a dezvoltat atunci simptome uşoare şi a fost testată pozitiv pe 30 ianuarie, devenind astfel oficial primul pacient indian bolnav de COVID-19.


De atunci, India a înregistrat aproape 31 de milioane de contaminări şi peste 410.000 de decese, dintre care multe au survenit în timpul unui val devastator din aprilie-mai 2021.

Experţii au avertizat că un nou val ar putea lovi India în săptămânile următoare şi autorităţile au lansat o campanie de vaccinare foarte activă, însă afectată de o gravă penurie de doze de vaccin.

Citește și: 1.000 de oameni s-au infectat cu coronavirus la un festival de muzică din Utrecht

India a vaccinat până acum cu două doze aproape 390 de milioane de persoane, sub 6% din populaţia sa, şi 23% cu o singură doză.

În statul Kerala se înregistrează o creştere puternică a cazurilor de COVID-19, peste o treime dintre contaminările din India provenind din acest stat. Autorităţile au anunţat un lockdown începând din acest sfârşit de săptămână.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.