StiripesurseDiasporaPapa Francisc face apel la pace şi dialog în Cuba

Papa Francisc face apel la pace şi dialog în Cuba

Publicat:

Papa Francisc face apel la pace şi dialog în Cuba după izbucnirea protestelor fără precedent extinse la nivel naţional în ţara condusă de comunişti, scrie news.ro.  

În predica sa de duminică, Suveranul Pontif le-a spus credincioşilor din Piaţa Sf. Petru: „Sunt apropiat de oamenii dragi din Cuba în aceste vremuri dificile. Mai ales de familiile care suferă cel mai mult”.

Citește și : Programul American de imigrare DACA, adoptat în timpul Administrației Obama, invalidat

Aceasta a fost prima lui apariţie publică de la revenirea la Vatican, după ce a fost internat 11 zile pentru o intervenţie chirugicală.

Săptămâna trecută, în Cuba au început cele mai grave proteste din ultimele decenii, cu manifestanţi adunaţi în zeci de locuri cerând „libertate”.


Sâmbătă, forţele pro-guvernamentale, inclusiv preşedintele Miguel Díaz-Canel şi predecesorul lui în vârstă de 90 de ani, Raúl Castro, au ieşit pe străzi în Havana alături de susţinătorii guvernului.

Preşedintele a spus că embargoul comercial impus de SUA este de vină pentru sărăcia şi nedreptatea socială, dar şi presa internaţională pentru răspândirea a ceea ce a numit „interpretare răuvoitoare” a celor mai recente evenimente.

Citește și : Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătăţii, infectat cu SARS-CoV-2

Papa a mai afirmat că se roagă ca „Domnul să ajute naţiunea să construiască o societate care să fie tot mai dreaptă şi fraternă prin pace, dialog şi solidaritate”.

Suveranul Pontif a făcut apel şi la oprirea violenţelor izbucnite recent în Africa de Sud şi a numit „catastrofale” inundaţiile din Germania, Belgia şi Olanda, cre au provocat numeroase victime.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.